Balena care a eșuat de mai multe ori în Marea Baltică a fost remorcată cu succes de nava de salvare. „Ce a fost mai rău a rămas în urmă”
Nava care remorchează balena care a eșuat pe coastele Germaniei de mai multe ori în ultimele săptămâni a ajuns în apele Danemarcei și ar trebui să ajungă în Marea Nordului în două zile, potrivit autorităților germane, citate de AFP.
Potrivit site-ului VesselFinder, nava Fortuna B care remorchează barja la bordul căreia se află balena marți seara, a ajuns în cursul amiezei de miercuri între insulele Langeland și Lolland, în sud-estul Danemarcei.
Marți seara, nava a ieșit în larg din Golful Wismar, de pe coasta Mării Baltice, cu această balenă cu cocoașă, socotită ca fiind în agonie de unii experți, în timp ce alții susțin că este sănătoasă.
Salvarea sa a devenit un foileton foarte urmărit în Germania de la finele lunii martie, când a eșuat pentru prima dată.
Animalul este transportat cu o barjă parțial scufundată către apele mai adânci ale Mării Nordului, mai aproape de habitatul său natural.
„Dacă totul decurge bine, va fi în Marea Nordului în două zile. Ce a fost mai rău a rămas deja în urmă”, a declarat Tillbackhaus, ministrului Mediului din landul Mecklemburg – Pomerania Occidentală. Mamiferul este bine și a emis sunete în cursul nopții, a adăugat ministrul.
Persistă însă dubii legate de starea de sănătate a balenei după ce a eșuat de mai multe ori pe coasta baltică a Germaniei. Mai mulți experți susțin că va muri oricum și consideră ca inutilă operațiunea de salvare, organizată de doi antreprenori și tolerată de către autorități.
Acestea au abandonat încercările de salvare la începutul lunii aprilie, după care au revenit asupra deciziei în urma presiunii publice și a presei care a botezat mamiferul drept „Timmy” sau „Hope”.
Balena a devenit un fenomen mediatic național în Germania, iar epopeea ei în apele Mării Baltice a cristalizat emoții, controverse și dispute. Cei implicați în actuala operațiune de salvare spun că au primit amenințări cu moartea.