Bărbat din Ploiești, prins de 35 de ori la volan cu permisul anulat
Un bărbat de 74 de ani, din Ploiești, a fost arestat preventiv, după ce a încălcat măsura arestului la domiciliu de trei ori, fiind găsit conducând mașina. Ploieșteanul a fost prins de 35 de ori la volan, deși avea permisul anulat, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit Poliției Prahova, polițiștii din Ploiești au pus în executare un mandat de arestare preventivă, emis la data de 4 decembrie 2018, de către Judecătoria Ploiești, pe numele unui ploieștean de 74 de ani, instanța luând decizia înlocuirii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
“Bărbatul, recidivist post-condamnatoriu, este cercetat în prezent pentru săvârșirea a 35 de infracțiuni de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept anulat, precum și pentru trei infracțiuni de furt (produse alimentare din supermarketuri)”, a transmis, joi, Poliția Prahova, într-un comunicat de presă.
Bătrânul era cercetat sub măsura arestului la domiciliu, fiind depistat de polițiști de trei ori încălcând dispoziția instanței, și anume arestul la domiciliu, după ce a fost depistat de polițiști la volanul mașinii sale, deși avea permisul anulat.
Surse judiciare au declarat corespondentului Mediafax că bărbatul a fost cercetat, în trecut, și pentru taximetrie ilegală.
