Bărbații din Ucraina nu se mai duc nici la nunți de teamă să nu fie mobilizați

Nunțile din Ucraina se desfășoară cu jumătate din locurile invitaților neocupate, în timp ce echipele de mobilizare  scot oamenii din autobuze şi din gări şi îi duc direct la centrele de înrolare. Pentru cei care evită recrutarea, transportul public este acum ceva interzis. La fel şi restaurantele, supermarketurile şi excursiile de weekend în parc pentru a juca fotbal.

BBC relatează într-un amplu material modul în care își desfășoară bărbații din Ucraina viața, în timp ce guvernul încearcă să mobilizeze cât mai mulți oameni, iar asta afectează evenimentele care ar trebui să producă bucurie, de exemplu nunțile, dar și prieteniile dintre oameni, în timp ce unii încearcă să evite recrutarea.

Nori negri de furtună ameninţau să dea peste cap nunta de pe plajă a lui Serhii şi Tania. Dar, în timp ce cuplul cobora scara lungă şi albă pentru a-şi întâmpina invitaţii, scaunele goale semnalau că există o problemă şi mai mare: în total, jumătate dintre invitaţii lor lipseau, relatează BBC într-un reportaj realizat la Odesa, oraşul din sudul Ucrainei cu ieşire la Marea Neagră, potrivit News.ro.

Familia şi prietenii lor şi-au cerut scuze, dar au explicat că riscul de a participa la nuntă ar fi fost prea mare. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost prinşi de una dintre echipele de recrutare, care umblă acum pe străzile din Ucraina?

Cu mulţi dintre soldaţii săi morţi, răniţi sau epuizaţi, guvernul ucrainean şi-a intensificat eforturile de a mobiliza mai mulţi oameni. O nouă lege, introdusă în luna mai, prevede ca fiecare bărbat cu vârsta cuprinsă între 25 şi 60 de ani să-şi înregistreze datele într-o bază de date electronică pentru a putea fi chemat la recrutare. Ofiţerii de recrutare sunt în căutarea celor care evită să se înregistreze, iar tot mai mulţi bărbaţi care nu doresc să servească în armată sunt nevoiţi să se ascundă.

Tania spune cu glas şoptit că înţelege de ce prietenii şi familia ei nu vor să lupte. Tatăl ei a fost ucis pe linia frontului în octombrie, în timpul bătăliei prelungite pentru Avdiivka, iar tânăra de 24 de ani este acum îngrozită de faptul că şi noul ei soţ ar putea fi recrutat. „Nu vreau ca acest lucru să i se întâmple familiei mele de două ori”, spune ea.

După mai bine de doi ani de război, aproape toată lumea cunoaşte pe cineva care a fost ucis. Veşti sumbre au curs de pe front, despre Ucraina, care este depăşită numeric şi ca armament.

La telefon, prietenul de 15 ani al cuplului, Maksîm, spune astfel de poveşti. Printre cei morţi se numără 12 prieteni şi cunoştinţe ale acestuia. „În Ucraina sunt mai mult de un milion de poliţişti, de ce să lupt eu, când ei nu sunt?”, spune el. Maksîm, care are o fetiţă şi o soţie însărcinată în şapte luni, a transmis că îi pare rău că a ratat nunta, dar că se teme să nu fie „înhăţat” de ofiţerii de recrutare pe care îi aseamănă cu „bandiţii”.

Bărbații pot fi luați din autobuz și duși direct la centrele de înrolare

Echipele de mobilizare au o reputaţie înfricoşătoare, în special în Odesa, pentru că scot oamenii din autobuze şi din gări şi îi duc direct la centrele de înrolare.

Pentru cei care evită recrutarea, transportul public este acum ceva interzis. La fel şi restaurantele, supermarketurile şi excursiile de weekend în parc pentru a juca fotbal.

„Mă simt ca şi cum aş fi într-o închisoare”, spune Maksîm.

Într-o dimineaţă de marţi, 12 ofiţeri de recrutare au descins în gara principală din Odesa, conduşi de un marinar veteran experimentat, Anatoli, şi de omologul său mai tânăr şi mai musculos, Oleksii. Aceştia au străbătut parcul, oprindu-i pe bărbaţii de vârstă militară, pentru a verifica dacă sunt înregistraţi în baza de date. Dar perechea bine antrenată a avut dificultăţi în a găsi bărbaţi eligibili. Cei mai mulţi erau fie prea tineri, fie primiseră un fel de scutire. După câteva ore, Anatoli a recunoscut că este foarte posibil ca bărbaţii să se ascundă de ei.

„Unii oameni fug de noi. Acest lucru se întâmplă destul de des”, recunoaşte el. „Alţii reacţionează destul de agresiv. Nu cred că aceşti oameni au fost educaţi bine”, adaugă fostul marinar.

La centrul de înrolare de după colţ, un bilet optimist lipit pe uşă îi anunţa pe potenţialii recruţi că cei care au venit voluntar pot sări peste cozile de aşteptare. Dar nu au existat cozi. Un bărbat stătea singur şi aştepta să fie văzut. Când reporterul l-a întrebat dacă se afla acolo din proprie iniţiativă, a răspuns că fusese „răpit” în acea dimineaţă şi adus împotriva voinţei sale. „Ofiţerii m-au înconjurat, aşa că nu am putut fugi”, a bâlbâit el, în stare de şoc. „Sunt terminat”, a mărturisit el.

Prietenii rupte din cauza evitării mobilizării

Unul dintre ofiţerii de la centru, Vlad, a recunoscut că abia dacă mai există voluntari care să se prezinte de bunăvoie în aceste zile. Sub indicativul de apel Hora, Vlad a luptat în unele dintre cele mai aprige bătălii de-a lungul liniei de est a frontului din Donbas, înainte de a fi lovit în cap, în piept şi în picioare de şrapnelul de artilerie.

Nu a reuşit să îşi mascheze dispreţul faţă de cei care se ascund. „Cum pot să spun asta fără să înjur?”, se întreabă el cu voce tare. „Nu îi consider bărbaţi. Ce aşteaptă ei? Dacă rămânem fără oameni, inamicul va veni în casele lor, le va viola femeile şi le va ucide copiii”, spune Vlad, care a văzut cu propriii ochi dovezi îngrozitoare.

Această ultimă campanie de recrutare a deschis falii incomode în societate, nu doar între cei care servesc şi cei care evită recrutarea, ci şi între prietene, pentru că unele au parteneri pe front, iar altele îşi ascund iubiţii acasă.

Subiectul mobilizării se strecoară în aproape toate conversaţiile, care apoi devin adesea aprinse. Luna trecută, cineva a aruncat un explozibil în grădina casei unui ofiţer de înrolare.

Există o neîncredere izbitoare în rândul bărbaţilor care aleg să nu se înroleze. Aceştia nu au încredere în ofiţeri, după ce s-a descoperit că unii au luat mită pentru a ajuta oamenii să fugă din ţară. Nu au încredere nici în faptul că vor fi instruiţi în mod adecvat.

La plimbare cu fiica drept scut

La periferia oraşului Odesa, Vova a apărut cu sfială la uşa blocului său de apartamente, folosindu-şi fiica de şapte ani drept scut. Inginerul IT nu va ieşi din casă fără ea, deoarece ştie că ofiţerii nu îl pot lua pe sus dacă sunt împreună.

Anul trecut, în timp ce se îndrepta spre serviciu, i s-a ordonat să coboare dintr-un autobuz de către militari sub ameninţarea armei, povesteşte el. A fost dus la un centru de înrolare. El i-a convins pe ofiţeri să îl lase să plece pentru a lua nişte documente, dar şi-a jurat că nu se va mai întoarce niciodată.

„Nu sunt un militar, nu am ţinut niciodată o armă în mână, nu cred că pot fi util pe linia întâi”, insistă el. Apoi a derulat aceeaşi listă de motive invocate de fiecare dintre cei care evită recrutarea – o familie de întreţinut, o afecţiune medicală minoră şi o declaraţie sfidătoare că trimite ajutor umanitar soldaţilor.

Dar sub aceste scuze se ascunde întotdeauna aceeaşi teamă – că, la câteva săptămâni de la înregistrare, aceşti bărbaţi vor ajunge carne de tun pe linia frontului care, în ochii lor, nu pare să se mişte. Asta, în ciuda încercărilor recente ale guvernului de a le oferi recruţilor un anumit cuvânt de spus asupra unităţilor şi rolurilor către care sunt repartizaţi.

Când vorbeşti cu aceşti bărbaţi, există o oarecare deconectare. Ei aşteaptă o victorie ucraineană, doar că una care să nu-i implice, notează reporterul BBC. „Sunt mândru că mulţi bărbaţi au luat decizia curajoasă de a merge pe linia frontului”, spune Vova. „Ei sunt cu adevărat cei mai buni din ţara noastră”, adaugă el.

Nu vor să fie recruți, dar nu mai vor să se ascundă

Într-o tabără de antrenament a recruţilor dintr-o pădure din afara Kievului, liderul acesteia, Hennadi Sinţov, oftează din greu, în timp ce supraveghează oamenii cu lopeţi care săpau tranşee. „Poate părea o muncă banală, dar acest lucru este la fel de important ca şi capacitatea de a trage cu artileria”, spune el, adăugând: „Ar putea să le salveze vieţile”.

Sinţov, un voluntar patriot cu spirit revoluţionar, supraveghează programul obligatoriu de pregătire de 34 de zile pe care toţi recruţii trebuie să îl parcurgă înainte de a fi trimişi în unităţile lor militare. El a subliniat în repetate rânduri că aceşti oameni nu vor fi trimişi imediat pe linia frontului şi că va urma o pregătire suplimentară.

Într-o pauză de la antrenament, cohorta de recruţi a lui Sintsov stă la taclale, fumând şi glumind. Este un grup eterogen, majoritatea în vârstă de 40-50 de ani – un crescător de porci, un director de depozit şi un constructor – care au recunoscut că ar fi preferat să nu fie acolo. Dar, pe de altă parte, aceşti oameni nu voiau să-şi petreacă restul războiului stând ascunşi.

Unul dintre ei, Oleksandr, a optat deja să devină pilot de drone. „Sunt destul de speriat, totul este nou pentru mine, dar trebuie să o fac”, spune el. Dar inginerul de tramvaie în vârstă de 33 de ani nu îi judecă pe cei care au ales să se ascundă. „Eu mi-am făcut alegerea mea, ei pot să şi-o facă pe a lor”, ridică el din umeri.

Sinţov a fost deranjat de cât de demotivaţi sunt noii săi veniţi. În ciuda amintirilor zilnice ale războiului – sirenele de raid aerian şi întreruperile de curent – el crede că ameninţarea războiului a devenit prea îndepărtată pentru cei care trăiesc în siguranţa relativă a unor oraşe precum Odesa şi Kiev şi se teme că va fi nevoie de o altă avansare majoră a Rusiei pentru a-i stimula pe cei care se sustrag de la încorporare în Ucraina, ca să intre în acţiune. „Atunci am vedea din nou oameni căutând arme şi făcând coadă la centrele de înrolare”, crede el.