Bărbatul care a ucis doi bătrâni în Timișoara anul trecut a primit 28 de ani de închisoare / Trebuie să plătească și 200.000 de euro daune morale
Bărbatul care în iunie 2023 a omorât un cuplu și l-a rănit pe nepotul victimelor după ce l-a surprins în locuința lor din centrul Timișoarei a fost condamnat la 28 de ani și patru luni de închisoare. El trebuie să plătească și daune morale în valoare de 200.000 de euro rudelor victimelor, scrie sursadevest.ro.
Decizia a fost luată de Tribunalul Timiș.
Dublul asasinat a avut loc în 27 iunie 2023 la Timișoara, victimele fiind doi soți de 75 şi 78 de ani, care locuiau în centrul oraşului Timişoara, chiar lângă Tribunalul Timiş.
Bărbatul de 38 de ani și-ar fi premeditat faptele, pentru că știa că în casa celor doi există o sumă importantă de bani. Acesta i-a bătut pe cei doi soți și apoi i-a înjunghiat de mai multe ori cu un cuțit.
El a fost surprins de camerele de supraveghere din apropierea locului în care a comis fapta în momentul în care fugea din zonă.
Filmul dublei crime din Timișoara
Cei doi soți vorbeau la telefon cu nepotul lor din Germania când au auzit zgomote în apartament şi i-au spus nepotului că cineva ar fi intrat peste ei, apoi convorbirea telefonică s-a întrerupt.
Nepotul l-a sunat imediat pe verişorul lui, care locuieşte în Timişoara, iar acesta s-a dus în grabă la locuinţa bunicilor. Când a intrat în apartament, i-a găsit pe cei doi bătrâni morţi, dar a dat şi peste cel care i-a atacat. Bărbatul a apucat să îl înjunghie şi pe nepotul bătrânilor, înainte de a fugi.