Sari direct la conținut

Bărbatul care își caută la groapa de gunoi hard disk-ul cu o avere uriașă spune, după mai bine de 10 ani, că i-a rămas o singură variantă

HotNews.ro
James Howells, Foto: Profimedia Images
James Howells, Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

James Howells, expertul în informatică devenit faimos datorită eforturilor sale de peste un deceniu pentru a recupera o avere în bitcoin despre care crede că a ajuns într-o groapă de gunoi din sudul Țării Galilor, va încerca o nouă strategie pentru recuperarea sa, relatează The Guardian.

Howells a aruncat la gunoi hard disk-ul cu monedele digitale în timp ce făcea curățenie în 2013, acesta ajungând în scurt timp la groapa de gunoi a orașului Newport din Țara Galilor.

El a pierdut luna trecută un proces la Înalta Curte de la Londra prin care încerca să oblige consiliul orașului să-i permită să caute din nou în groapa de gunoi pentru a recupera hard disk-ul. Prețul bitcoin a explodat după alegerea lui Donald Trump pentru un nou mandat de președinte al SUA, pe fondul speranțelor că noua sa administrație va relaxa reglementările pentru criptomonede și sectorul crypto în ansamblul său.

După această creștere, valoarea totală a monedelor bitcoin pe care Howells le-a salvat în portofelul digital de pe hard disk-ul său a ajuns la aproape 745 de milioane de dolari. Spre comparație, în 2021, ultima oară când căutarea lui Howells a atras atenția presei internaționale, cele 7.500 de monede bitcoin strânse de informatician valorau în jur de 360 de milioane de dolari.

Consiliul local din Newport a anunțat după câștigarea noului proces intentat de bărbat planuri de a închide și sigila groapa de gunoi, ceea ce ar pune capăt aproape sigur oricărei speranțe a acestuia de a mai ajunge vreodată la hard disk-ul pierdut. Autoritatea locală responsabilă de implementarea planului a obținut deja autorizația de urbanism necesară pentru amenajarea unui parc solar pe o parte din teren.

Informaticianul britanic vrea să cumpere groapa de gunoi pentru a-și recupera portofelul cu bitcoin

Howells, acum în vârstă de 39 de ani, a declarat în schimb că ia în considerare cumpărarea terenului pentru a putea căuta averea pierdută.

„Consiliul a susținut la Înalta Curte că închiderea gropii de gunoi pentru a-mi permite să caut ar avea un impact extrem de negativ asupra locuitorilor din Newport, în timp ce, concomitent, plănuia oricum să o închidă”, s-a plâns informaticianul.

„Mă așteptam să fie închisă în următorii ani, pentru că este umplută în proporție de 80-90%, dar nu mă așteptam să se întâmple atât de curând. Dacă consiliul orașului Newport ar fi dispus, aș putea fi interesat să cumpăr groapa de gunoi așa cum este și am discutat deja această opțiune cu partenerii mei de investiții, iar ideea este încă pe masă”, a declarat acesta.

Britanicul a povestit de-a lungul anilor că începuse să colecteze bitcoin în 2009, atunci când criptomoneda nu valora mai nimic. Un an mai târziu, computerul său s-a stricat. Deși a păstrat hardul într-un sertar, el a uitat în cele din urmă de existența sa până când a văzut că prețul bitcoin a depășit pragul simbolic de 1.000 de dolari.

La momentul respectiv, monedele digitale din portofel valorau 5 milioane de dolari. Prea târziu, pentru că aruncase hardul în timpul unei curățenii de amploare, cu tot cu comoara.

Groapa de gunoi a localității Newport din Țara Galilor, FOTO: Dimitris Legakis-Athena Pictures / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Căutările lui Howells au enervat în cele din urmă autoritățile locale

După ce și-a dat seama de greșeala făcută, Howells a început să caute disperat hard disk-ul și nu a renunțat niciodată, în pofida tuturor obstacolelor.

El a căutat prin munți de gunoi proverbialul ac din carul cu fân doar că în situația de față carul este de dimensiunea unui teren de fotbal.

„Am vorbit cu unul din tipii de la groapa de gunoi, i-am explicat situația. Și el chiar m-a luat cu camionul său și m-a dus la locul unde e groapa, la șanțul la care lucrează acum. E de dimensiunea unui teren de fotbal și el mi-a zis că după 3 sau 4 luni [hard disk-ul] ar fi la o adâncime de un metru, un metru și ceva”, le-a relatat Howells în 2013 jurnaliștilor de la The Guardian.

În cele din urmă autoritățile locale au devenit exasperate de eforturile lui Howell și de atenția pe care acestea o atrăgeau asupra comunității locale. Consiliul, care i-a interzis lui Howell să primească voluntari la căutările sale, susține că o acțiune de amploare ar fi dăunătoare mediului înconjurător și că nu există certitudinea că hard disk-ul se află măcar în groapa de gunoi.

Din păcate pentru Howells, în perioada de început a minării de bitcoin nu era posibil să faci un back-up portofelului digital, lucru care a dus la situații nefericite ca a sa în care oamenii au pierdut dispozitivul fizic care le permitea accesul la criptomonede.

INTERVIURILE HotNews.ro