Bărbatul suspectat că a incendiat o femeie în București a fost prins. Cel care a stropit-o cu benzină și i-ar fi dat foc este nepotul ei
Poliţiştii Secţiei 25 au prins bărbatul suspectat că a incendiat o femeie într-un bloc din Sectorul 6 al Capitalei, acesta fiind nepotul victimei, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.
O femeie a decedat, luni, după ce a fost stropită cu benzină şi i s-a dat foc în scara unui bloc din Sectorul 6, anunţă Poliţia Capitalei.
Potrivit sursei citate, în jurul orei 08:30, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 Poliţie, a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în scara unui bloc din Sectorul 6, o femeie ar fi fost stropită cu benzină şi i s-ar fi dat foc.
Crima s-ar fi petrecut în cartierul Giulești, transmite Știrile ProTV.
Conform sursei citate, nepotul victimei ar fi venit de dimineață la mătușa lui, dar nu a găsit-o acasă. Ulterior, s-au întâlnit pe holul blocului.
Bărbatul a lovit-o de mai multe ori, apoi a turnat pe ea un lichid dintr-un bidon de cinci litri, după care i-a dat foc.
Poliţiştii au procedat la stingerea focului cu extinctoarele din dotare până la sosirea pompierilor, care au lichidat incendiul. La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD care a constatat decesul victimei.
În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu Serviciul Omoruri. (sursă foto Dreamstime)