Sari direct la conținut

Barcelona ia o nouă măsură în lupta împotriva turismului excesiv. Vizați sunt cei care vin în oraș pentru mai puțin de 12 ore

HotNews.ro
Barcelona ia o nouă măsură în lupta împotriva turismului excesiv. Vizați sunt cei care vin în oraș pentru mai puțin de 12 ore
Protest în Barcelona împotriva turismului excesiv Foto: SOPA Images / Sipa Press / Profimedia

Barcelona va crește taxa turistică pentru pasagerii de croazieră care vizitează orașul pentru mai puțin de 12 ore, a declarat primarul într-un interviu publicat duminică, relatează Reuters.

Jaume Collboni a declarat că taxa turistică actuală pentru pasagerii de croazieră care fac escală este de 7 euro pe zi, dar nu a precizat cu cât va fi majorată.

„Vom propune creșterea substanțială a taxei pentru pasagerii de croazieră cu escală”, a declarat el pentru ziarul El Pais.

„În cazul pasagerilor de croazieră cu escală (mai puțin de 12 ore) există o utilizare intensivă a spațiului public fără niciun beneficiu pentru oraș și un sentiment de ocupare și saturație. Dorim să avem un turism care să respecte destinația”, a mai declarat Collboni.

Acesta a afirmat că turiștii, și nu plătitorii de taxe locale, ar trebui să plătească pentru proiectele locale, cum ar fi climatizarea școlilor.

Propunerea va trebui să fie convenită cu guvernul regional catalan, a spus Collboni.

În ultimele săptămâni, activiștii anti-turism au organizat proteste în destinații de vacanță populare din Spania, cum ar fi Palma de Mallorca, Malaga și Insulele Canare, afirmând că vizitatorii fac să crească costurile locuințelor și îi fac pe locuitori să nu își permită să locuiască în centrul orașelor.

Un alt protest este planificat duminică seară în Palma de Mallorca, capitala celei mai mari insule Baleare.

Collboni a anunțat luna trecută că Barcelona va interzice închirierea apartamentelor pentru turiști până în 2028, o măsură neașteptat de drastică în încercarea de a ține în frâu costurile în creștere ale locuințelor și de a face orașul locuibil pentru locuitori.

INTERVIURILE HotNews.ro