Barna, despre schimbarea unor directori de școli: Demers rușinos, de mimetism de tip psd-ist. Nu este o inițiativă a Guvernului / Primul pas anul acesta, organizarea de examene naționale, pe bune, pentru inspectori și directori
Vicepremierul Dan Barna afirmă într-o postare pe Facebook, vineri seara, că aproape 1.000 de directori de școli au fost schimbați din funcții zilele acestea, din diverse motive sau pretexte, iar pentru foarte multe dintre școli „aceste înlocuiri intempestive au creat un sentiment justificat de nedreptate, abuz și politizare”. Barna spune că înlocuirile nu sunt iniţiativa Guvernului, acestea fiind atributul inspectoratelor şcolare, care fac „ce-au vazut și au învățat de 30 de ani: se schimbă Guvernul, vine oportunitatea, reglăm conturile sau respectam ordinele și schimbăm buni, răi, cu de-ai noștri, oricare ar fi ei”.
„Unul dintre obiectivele acestui guvern, asumat în programul comun de guvernare, este reformarea feudalismului clientelar al inspectoratelor școlare”, mai spune Dan Barna în postare, precizând că a discutat cu premierul și ministrul educației pe acest subiect, iar „primul pas anul acesta va fi să organizăm examene naționale, pe bune, atât pentru inspectori, cât și pentru directorii de școli”.
Postarea integrală a lui Dan Barna:
„Pe bune, despre directorii de școli
Primesc de două zile sute de mesaje cu proteste, reproșuri, nemulțumiri sau întrebări despre înlocuiri și numiri de noi directori de școli prin aproape toate județele țării.
Da, în aceste zile expiră mandatele a peste 8000 de directori de școli. Da, cele mai multe mandate sunt prelungite, cum e și firesc în mijloc de an școlar, dar se pare că spre 1000 de directori sunt înlocuiți din cele mai variate motive sau pretexte. Pentru unele școli aceste înlocuiri erau inerente și posibil să fie benefice, pentru foarte multe altele însă aceste înlocuiri intempestive au creat un sentiment justificat de nedreptate, abuz și politizare în rândul dascălilor și al părinților.
Acest demers rușinos, de mimetism de tip psd-ist, nu este o inițiativă a Guvernului proaspăt instalat, dar este cel mai edificator exemplu că lucrurile nu mai pot continua așa în educație.
Legea Educatiei Naționale, Art 258 (7), lasă acest atribut de numire a directorilor de școli la bunul plac al inspectorilor școlari generali care fac, cu marginale excepții, ce-au vazut și au învățat de 30 de ani: se schimbă Guvernul, vine oportunitatea, reglăm conturile sau respectam ordinele și schimbăm buni, răi, cu de-ai noștri, oricare ar fi ei.
Abuzul de tribalism politic este o apucătură reflexă care trebuie înlocuită cu măsuri sistemice reale, nu doar cu demiterile eventuale ale unor inspectori generali despre care vom constata probabil în zilele următoare că au făcut exces de zel sau de obediență.
Unul dintre obiectivele acestui guvern, asumat în programul comun de guvernare, este reformarea feudalismului clientelar al inspectoratelor școlare. De prea mulți ani ridicăm din umeri nepăsători la această realitate jenantă pe care o retrăim azi.
Am discutat azi cu premierul și ministrul educației. Primul pas anul acesta va fi să organizăm examene naționale, pe bune, atât pentru inspectori, cât și pentru directorii de școli.
Cei care se bucură azi de o necuvenită numire conjuncturală se vor bucura pentru scurtă durată. Ceilalți vor avea ocazia să confirme.”