Barna, după anunțul PNL de susținere a lui Nicușor Dan: Un mare pas înainte pentru perspectiva unui candidat unic anti-PSD la București
Susținerea PNL pentru Nicușor Dan este „o veste bună”, susține liderul USR, Dan Barna, precizând că decizia liberalilor este „un mare pas înainte” pentru stabilirea unui candidat unic anti-PSD în București.
„O veste bună – PNL tocmai a anunțat că îl susține pe Nicușor Dan, candidatul USR pentru Primăria Capitalei. Anunțul este un mare pas înainte pentru perspectiva unui candidat unic anti-PSD la București”, a scris Dan Barna pe Facebook.
Ludovic Orban a anunțat că a luat decizia de a-l propune pe Nicușor Dan candidat la Primăria Capitalei, susținut de PNL.
„Am convingerea că e cel mai potrivit candidat pentru atingerea celor două obiective fundamentale ale PNL: de a elibera Bucureștiul de domnia despotică a PSD și o bună guvernare a Capitalei”, a spus liderul PNL.