Sari direct la conținut

Basescu si trenul

Subiectiv

Basescu era pe vapor si cauta malul. In 2005, s-a urcat in tren si nimeni nu stie unde o sa ne oprim„, imi zice taximetristul. Acum vreo doua zile, grabit sa ajung la o intilnire, m-am urcat intr-un Logan galben. Nu mai stiu de la ce firma, oricum nu conteaza. Insa analogia soferului despre mersul Romaniei mi s-a parut cel putin haioasa. Doar ca, pe cit de amuzanta e comparatia, pe atit de trista e realitatea societatii in care traim.

Romania e asa, ca un tren. Si mergea trenul asta, asa, pe drumul lui, si, la un moment dat, s-a urcat in locomotiva Iliescu. Si in timp ce conducea Iliescu, cineva a tras macazul si am luat-o aiurea, pe alta linie„. Nu pot decit sa-i dau dreptate, doar ca as adauga un amendament: acel cineva e de fapt mai multi cineva. Mai conteaza cine? Au tras macazul la timp, suficient cit sa descarce marfa si s-o vinda pe comisioane. S-a vazut in privatizari, marile tunuri.

In 2005, a venit Basescu de pe vapor si s-a urcat in tren. Si pentru o vreme, totul, in jur, a fost asa, verde, frumos, cu copaci, cu soare. Apoi a venit criza si trenul a incetinit. Dar trenul asta, al nostru, are drumul lui si nu poti sa-l opresti. Merge el mai repede sau mai incet, da’ nu poti sa-l tii pe loc. Cum o fi facut, Basescu a reusit sa-l opreasca pentru citeva secunde intr-o halta, intr-o statie mica dintr-un sat. Si acolo s-a urcat Boc„. Dar Boc, zice omul meu, nu s-ar fi urcat si el intr-un vagon, ca toata lumea, ci s-a agatat fix de locomotiva.

Continuarea o stiti.

Citeste si comenteaza pe blogul lui Alex Mihaileanu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro