Bătrâni cu dizabilități, bătuți și sechestrați într-un imobil din București / Au fost forțați să se căsătorească cu persoane mai tinere care le-au luat casele
Șase bătrâni cu probleme medicale, unii dintre ei cu dizabilități psihice, și care nu au moștenitori au fost păcăliți de o grupare din București care i-a sechestrat, agresat și manipulat pentru a le lua locuințele. Gruparea, din care făceau parte și doi juriști, a acționat încă din 2017.
Poliția Capitalei a anunțat miercuri că au fost făcute patru percheziții în București și în Ilfov și au fost puse în aplicare zece mandate de aducere, într-un dosar penal pentru lipsire de libertate și înșelăciune.
Conform anchetatorilor, începând din 2017, mai multe persoane ar fi identificat femei și bărbați cu vârste înaintate și fără moștenitori legali, care aveau dizabilități fizice și/sau psihice și pe care le-au dus într-un imobil unde le-au sechestrat. Acolo, bătrânii au fost ținuți în condiții improprii, sub supraveghere permanentă, agresați, amenințați și intimidați.
Polițiștii au stabilit că cinci dintre persoanele din grupare au manipulat victimele să se căsătorească cu ele, în acest fel reușind să obțină șase case.
- „Inoculându-le persoanelor vătămate false impresii de apartenență ori afecțiune, cinci dintre bănuiți s-au căsătorit cu persoanele vătămate, deși diferențele de vârstă sunt foarte mari, după care le-ar fi deposedat, fie prin efectul legii (în urma decesului unei persoane vătămate), fie prin acte juridice subsecvente căsătoriilor, de bunurile imobile, în scopul valorificării acestora.
- De asemenea, două persoane cu pregătire juridică ar fi oferit celorlalți bănuiți consultanță, pentru încheierea sau, după caz, obținerea de la autoritățile competente a unor înscrisuri necesare demersului infracțional, legăturile maritale dintre bănuiți și persoanele vătămate fiind oficializate în baza unor înscrisuri medicale ori a altor documente puse la dispoziția oficiilor de stare civilă (…) În cauză, vor fi dispuse măsuri asiguratorii, constând în indisponibilizarea a 6 imobile, valoarea acestora urmând a fi stabilită ulterior”, spune Poliția Capitalei.
Cei șase bătrâni victime ale acestei rețele vor fi duși la spital pentru evaluarea stării de sănătate, apoi vor fi cazați în centre ale Direcției Generale de Asistență Socială.