Sari direct la conținut

Bayer anunță rezultate promițătoare ale unei terapii experimentale împotriva bolii Parkinson

HotNews.ro
Tremuratul incontrolabil al mainii este cel mai cunoscut simptom al bolii Parkinson, Foto: Ocskay Mark, Dreamstime.com
Tremuratul incontrolabil al mainii este cel mai cunoscut simptom al bolii Parkinson, Foto: Ocskay Mark, Dreamstime.com

Compania farmaceutică germană a anunţat că o terapie experimentală cu celule stem dezvoltată de filiala sa din Statele Unite, BlueRock, a demonstrat semne de atenuare a simptomelor bolii Parkinson, într-un studiu preliminar la care au participat 12 pacienţi, transmit luni Reuters și Agerpres.

Într-o scurtă informare din luna iunie, Bayer anunţase reuşita studiului preliminar, precizând că aceasta reprezintă o premieră pentru o terapie cu celule stem pentru boala Parkinson. Compania nu a oferit însă mai multe detalii la acel moment, păstrându-le pentru o conferinţă medicală.

Într-un comunicat publicat luni, compania a anunţat că la un an după tratament, cei şapte participanţi cărora li s-a administrat o doză mare au prezentat, în medie, o perioadă mai lungă cu 2,16 ore pe zi de simptome bine ţinute sub control. De asemenea, perioada de agravare a simptomelor a fost cu 1,91 ore pe zi mai scurtă.

Cei cinci participanţi cărora li s-a administrat o doză mai mică au prezentat, în medie, o perioadă mai lungă cu 0,72 ore pe zi de simptome bine controlate. În cazul lor, perioada de agravare a simptomelor a fost cu 0,75 ore pe zi mai scurtă.

Tratamentul a fost bine tolerat, fără probleme majore de siguranţă.

„Rezultatul pozitiv al acestui studiu clinic de fază I este un pas clar înainte”, a declarat Christian Rommel, şeful departamentului de cercetare şi dezvoltare a medicamentelor în cadrul Bayer.

Cum funcționează terapia experimentală dezvoltată de Bayer împotriva Parkinson

Pentru terapia experimentală de la BlueRock, cercetătorii au prelevat celule stem embrionare umane pluripotente pe care le-au transformat în celulele nervoase producătoare de dopamină. Acestea au fost implantate în creier pentru restabilirea reţelelor neuronale distruse de boala Parkinson.

De asemenea, au fost administrate medicamente pentru a împiedica sistemul imunitar să atace noile celule. Rezultatele au fost prezentate la Congresul internaţional pe tema bolii Parkinson şi a altor tulburări de mişcare de la Copenhaga, Danemarca.

Cursa pentru descoperirea unui tratament pentru boala Parkinson, care provoacă o lipsă de dopamină, o moleculă ce contribuie la reglarea mai multor funcţii de bază ale creierului, a cunoscut numeroase eşecuri de-a lungul deceniilor.

Mai multe proiecte de cercetare desfăşurate pe tot globul, inclusiv de către Bayer, s-au concentrat recent asupra transplantului de celule modificate pentru a restabili funcţionarea unei zone producătoare de dopamină din creier.

Cercetări asupra bolii Parkinson în întreaga lume

Unele dintre aceste proiecte sunt realizate de Universitatea Cambridge din Marea Britanie, de Spitalul Bundang CHA din Coreea de Sud, de Cyto Therapeutics de la International Stem Cell Corp din Australia, de Academia Chineză de Ştiinţe, de Universitatea Harvard din Statele Unite şi de Spitalul Universitar din Kyoto, Japonia.

Bayer a declarat că se va trece la faza a II-a din trei a testelor clinice pe subiecţi umani.

Înscrierea pacienţilor, inclusiv pentru un grup de control care nu va beneficia de tratament, va începe în prima jumătate a anului 2024.

Boala Parkinson, pentru care nu există leac şi care afectează peste 10 milioane de persoane din întreaga lume, cauzează deteriorarea progresivă a creierului. Simptomele comune sunt pierderea controlului muscular, tremuratul şi rigiditatea musculară, iar unii pacienţi se pot confrunta cu apariţia demenţei.

FOTO articol: © Ocskay Mark | Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro