Sari direct la conținut

Baza Cutezatorii, o afacere tenebroasa

Contributors.ro
Stefan Vlaston, Foto: Hotnews
Stefan Vlaston, Foto: Hotnews

De-alungul anilor au curs valuri de cerneala descriind aventura bazei sportive „Cutezatorii” din Bucuresti.

De ce revenim asupra acestui caz? Pentru ca dintr-un comunicat al Ministerului Educatiei (aici), aflam un lucru stupefiant: „Actul adiţional nr. 16.832 de cesionare a Bazei Cutezătorii către Fundaţia Dinu Pescariu pe o perioadă de 25 de ani (până la data de 05.03.2034) a fost semnat de ministrul Ecaterina Andronescu la data de 23.06.2009”.

Este un prim pas de ridicare a valului de mister care acopera afacerea Cutezatorii de 12 ani. Cerem Ministerului Educatiei sa faca publice clauzele actului aditional, sa vedem care este pretul platit de afaceristul Dinu Pescariu (chirie, redevente) catre Ministerul Educatiei, pentru a se bucura timp de 25 de ani de una dintre cele mai frumoase baze sportive ale Bucurestiului, aflata in proprietate statului, si care a fost candva la dispozitia elevilor si studentilor.

Cu o suprafata de 60 de hectare, aflata pe malul lacului Tei, baza avea din timpul regimului comunist o dotare frumoasa: terenuri de tenis, fotbal, baschet, cladiri, parcuri, alei, etc.

Baza a fost concesionata de catre Ecaterina Andronescu in mandatul 2001-2004, catre omul de afaceri Dinu Pescariu, printr-un contract ale carui clauze nu se cunosc nici astazi.

In 2005, Ministerul Educatiei a initiat un proces si o Hotarare de Guvern, pentru revenirea bazei Cutezatorii in administrarea ministerului, dar totul a ramas in aer. Nu se stie ce s-a mai intamplat, (iarasi nu se stie, parca ar fi vorba de o jucarie pierduta), procesul si HG n-au fost finalizate, iar de baza se bucura in continuare Dinu Pescariu.

Interesanta este declaratia dnei Melania Mandas Vergu, fost consilier al ministrului Daniel Funeriu, data site-ului ziare.com (aici):

Melania Vergu, fost consilier al ministrului Educatiei, a confirmat pentru Ziare.com existenta cardurilor pentru abonament la SPA, insa sustine ca intreaga poveste nu este decat o informatie aruncata in presa pentru a o denigra.

“Este exagerat, se doreste clar sa se arunce cu noroi in mine, este foarte limpede”, a declarat Melania Vergu, pentru Ziare.com.

“In luna februarie-martie s-au adus 70 de astfel de carduri din partea lui Dinu Pescariu si au fost date ministerului si, printre persoanele carora au fost date, m-am numarat si eu. L-am activat cand eram la Ministerul Educatiei, nu mi s-a spus ca trebuie sa il dau inapoi. Daca e o problema, il dau inapoi”, a declarat Melania Vergu. ….Am verificat, este un contract in perioada minsteriatului Andronescu. Este un contract cat se poate de legal si de corect si ar trebui intrebat domnul Pescariu de ce baza are in contract specificat faptul ca are de platit. Cert este ca s-au primit de la Dinu Pescariu aceste carduri si care au sosit la cabinetul domnului ministru”, a precizat Vergu. In plus, Melania Vergu precizeaza ca nu stie in ce baza s-au dat abonamentele respective si caror angajati din minister s-au mai dat, dar si ca acest lucru ar trebui specificat de catre Ministerul Educatiei.

Adica, cel putin 7 ani, incepand din 2005, procesul si revenirea bazei Cutezatorii la Ministerul Educatie, au stat pe loc din cauza celor 70 de abonamente gratuite de care au beneficiat salariatii ministerului educatiei? Daca este adevarat, este cutremurator.

Iata in ce consta abonamentul, conform ziaristilor de la ziarul Puterea, care au investigat cazul:

„În abonamentul all inclusive cu valoarea de 2.106 euro pe an (dar pentru care nu plătesc nimic), mai marii Ministerului Educaţiei au incluse următoarele facilităţi:

Acces fitness, aerobic, piscină, SPA;

12 intrări gratuite pentru invitaţi/abonament;

6 şedinţe de masaj a câte 30 de minute;

o lună de freezing.”

La 70 de abonamente, a 2100 de euro, 147.000 euro/an, chiria de la baza Cutezatorii, incasata, insa, sub forma de abonamente, de catre salariatii Ministerului Educatiei. Asa stau lucrurile din aceste informatii. Daca nu sunt adevarate, este datoria oficialilor MECTS sa faca lumina, sa spuna care este, de fapt, adevarul.

In comunicatul MECTS, citat la inceput, se mentioneaza:

„Ministrul Cătălin Baba nu beneficiază de gratuitate în vreun club de sport şi SPA din România şi nu a călcat niciodată în clubul Pescariu Sport & Spa, administrat de fostul tenisman Dinu Pescariu. Invităm publicaţiile şi posturile de televiziune care susţin altceva să facă publice probele pe care îşi întemeiază aserţiunile, în caz contrar fiind susceptibile să suporte rigorile legii.

Actul adiţional nr. 16.832 de cesionare a Bazei Cutezătorii către Fundaţia Dinu Pescariu pe o perioadă de 25 de ani (până la data de 05.03.2034) a fost semnat de ministrul Ecaterina Andronescu la data de 23.06.2009.

Ministrul Cătălin Baba va analiza clauzele contractuale şi modalităţile în care au fost respectate prevederile legale în administrarea bazei.”

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro