BBC: Inundatiile fac pagube de 150 milioane de euro
Premierul Calin Popescu Tariceanu a convocat miercuri seara o sedinta consacrata problemelor create de inundatiile din ultima perioada. Ploile abundente au provocat deja moartea unor persoane si pagube materiale semnificative.
Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a prezentat bilantul de pana acum al pagubelor produse de inundatii:
„Au fost evacuate 3.543 de persoane, au fost avariate 4.828 case si distruse 654.
Au fost inundate 127.954 ha de teren; au mai fost avariate circa 112 poduri si podete (suntem inca in evaluari); 62 km de drumuri judetene si comunale.
Pagubele la nivelul intregii tari sunt apreciate in acest moment la 150 milioane de euro”.
Drumuri distruse de ape
Ministrul Blaga a anuntat ca Serbia a spart unele diguri de pe Dunare, pentru ca, prin inundarea unor terenuri agricole, nivelul fluviului sa scada.
Autoritatile din Tulcea au facut, de asemenea, o bresa intr-un dig pentru evacuarea controlata a apelor in Marea Neagra si evitarea producerii unor eventuale inundatii in orasul Sulina, informeaza Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor.
Digurile din zona Sulina sunt in pericol de aproximativ 20-25 de zile, iar evacuarea apelor acumulate, fara lucrari de interventie la dig, s-ar face in mod lent, durand aproximativ o luna.
Controverse
Ministrul Vasile Blaga a incercat sa dea un raspuns la acuzatiile privind ineficienta autoritatilor in combaterea urmarilor inundatiilor.
In ultimele zile au aparut controverse privind faptul ca Romania a trebuit sa apeleze la pompele de evacuare a apelor aduse din Ungaria.
Ministrul Administratiei si Internelor a spus ca in Romania exista doar pompe de capacitate mult mai mica decat cele oferite gratuit pentru evacuarea apei in judetul Timis de autoritatile din Ungaria.
Vasile Blaga a precizat ca situatia e cauzata de faptul ca in ultimii 15 ani nu s-au facut investitii eficiente in sistemele hidrologice.
Aproape 200.000 ha sunt sub apa
Guvernul a obtinut un imprumut de urgenta de la Banca Mondiala, in valoare de 11 milioane de dolari.
Banii vor fi folositi pentru reconstructia lucrarilor hidrotehnice in zonele calamitate.
Un alt imprumut, de 40 de milioane de euro, va veni din partea Bancii de Dezvoltare a Comisiei Europene.
In plus, la sfarsitul saptamanii viitoare autoritatile de la Bucuresti vor trimite o comisie pentru a obtine inca un imprumut de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare.