Sari direct la conținut

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor din Costinești, unde primăria a fost câștigată la diferență de două voturi / S-a renumărat de mai multe ori

HotNews.ro
BEC a respins cererea de anulare a alegerilor din Costinești, unde primăria a fost câștigată la diferență de două voturi / S-a renumărat de mai multe ori
Vot alegeri 2024, Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, între care aceea ca frauda electorală reclamată să fie de natură a modifica rezultatul, transmite News.ro.

În decizia BEC se arată că mandatul de primar a fost obţinut, la o diferenţă de două voturi, de candidatul PNL, Gheorghe Mechenici.

Biroul Electoral Central a decis să respingă cererea de anulare a alegerilor de la Costineşti formulată de PSD, care a reclamat frauda electorală într-o secţie din Costineşti şi una din Schitu.

În hotărârea BEC se arată că s-a reţinut că, în urma contestaţiei făcute de candidatul PSD la Primăria Costineşti, Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 29 Costineşti a dispus renumărarea voturilor. Astfel, au fost identificate nereguli privind votul pe listele suplimentare şi votul unor persoane care nu aveau reşedinţa în localitate, iar BEC a cerut lămuriri de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

De asemenea, BEC a solicitat puncte de vedere de la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 29 Costineşti şi de la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr.14 Constanţa.

Trei străini au votat pe listele suplimentare

Ca urmare, Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 29 Costineşti a solicitat anularea alegerilor, arătând că la Secţia din Schitu s-au prezentat trei cetăţeni străini care au votat pe listele suplimentare pentru alegerile locale, ulterior fiind făcute verificări de către poliţişti. Ulterior, s-a constatat că două dintre aceste persoane se regăsesc pe listele complementare, a treia fiind un cetăţean ucrainean care nu avea dreptul să voteze la niciunul dintre scrutinele din 9 iunie.

BEC arată că, potrivit legii, instituţia soluţionează sesizările privind frauda electorală, ”putând dispune anularea alegerilor dintr-o circumscripţie electorală, în cazul în care constată, în baza probelor administrate, că votarea şi stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor în circumscripţia electorală respectivă”.

Totodată, afirmă reprezentanţii BEC, în cazul unei fraude electorale, cererea de anulare a alegerilor într-o circumscripţie se poate face doar de către partide, alianţe electorale, alianţe politice sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori candidaţi independenţi şi doar în termen de 48 de ore de la închiderea votării.

Condiţiile trebuie îndeplinite cumulativ, subliniază BEC.

BEC notează, de asemenea, că la Costineşti candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la o diferenţă de două voturi.

Totodată, BEC arată că în cazul unui cetăţean român care a votat pe lista suplimentară erau îndeplinite condiţiile, acesta prelungindu-şi documentul de reşedinţă, iar cetăţeanul ucrainean a votat doar la alegerile europarlamentare, deci nu a influenţat rezultatul votului pentru primar.

Ca urmare, BEC ”respinge cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia electorală nr. 29 comuna Costineşti, judeţul Constanţa, formulată de către Partidul Social Democrat – filiala Constanţa”.

Membrii Biroului Electoral Costineşti au propus, în unanimitate, anularea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe ori.

INTERVIURILE HotNews.ro