Sari direct la conținut

Beny Steinmetz, pus în libertate. Curtea de apel din Cipru a respins extrădarea în România / Cum a reacționat magnatul israelian

HotNews.ro
Miliardarul israelian Benyamin Steinmetz, Foto: SALVATORE DI NOLFI / AP / Profimedia
Miliardarul israelian Benyamin Steinmetz, Foto: SALVATORE DI NOLFI / AP / Profimedia

Curtea de apel de la Nicosia a decis vineri împotriva extrădării în România a magnatului israelian al mineritului Benyamin Steinmetz, răsturnând astfel hotărârea din 11 octombrie a instanţei inferioare, a consemnat agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Steinmetz a fost reţinut în Cipru la sfârşitul lui august, în baza unui mandat emis de România într-un caz privind drepturi funciare. Acesta neagă că a comis ilegalităţi.

Decizia tribunalului cipriot a fost unanimă şi stipulează eliberarea imediată a lui Steinmetz.

Beny Steinmetz s-a aflat acum câţiva ani în centrul unui caz legat de implicarea sa într-o grupare care a încercat să obţină în mod ilegal drepturi funciare în România, notează Reuters. Steinmetz susține că acţiunea în justiţie împotriva sa din România este motivată politic şi că ar fi fost privat de dreptul la un proces corect, mai scrie Reuters, amintind că mandatul emis de România a fost respins şi de Grecia şi Italia.

„Încă un tribunal dintr-un stat european trimite un răspuns răsunător celor care încalcă în mod flagrant drepturile omului şi desconsideră brutal orice noţiune de stat de drept. Sunt foarte satisfăcut că mă pot întoarce în sfârşit în ţara mea, într-un astfel moment critic pentru Israel”, a reacţionat Beny Steinmetz, într-o declaraţie făcută publică de un purtător de cuvânt.

Cine este Beny Steinmetz

În decembrie 2020, magnatul israelien Benyamin Steinmetz (65 de ani) a fost condamnat definitiv în lipsă de către instanța supremă la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa și a Pădurii Snagov. El a fost dat atunci în urmărire internațională de către Poliția Română.

În ianuarie 2021, la șapte ani după începerea anchetei, un tribunal elvețian l-a condamnat pe Beny Steinmetz (64 de ani) la cinci ani de închisoare cu executare pentru coruperea unor agenți publici în Guineea, într-un dosar privind licențele miniere. El a fost obligat și la plăți compensatorii (o formă de despăgubire) de 50 de milioane de franci elvețieni (46 milioane) către statul elvețian. Decizia nu este însă definitivă.

ONG Public Eye, care în 2013 a publicat o organigramă foarte complexă a grupului lui Beny Steinmetz, spunea că acest dosar este „emblematic pentru practicile prădătoare din sectorul minier” și constituie o „adevărată imersiune în mecanismele corupției internaționale, având ca fundal Guineea, una dintre cele mai sărace țări din lume”.

Tribunalul din Geneva a examinat acuzațiile privind acordarea de mită în valoare de 10 milioane de dolari (8,2 milioane euro), prin intermediul unor conturi elvețiene, către funcționari de rang înalt din Guineea, cu scopul de a acorda grupului lui Beny Steinmetz (BSGR) drepturi miniere în sudul acestei țări din Africa de Vest, foarte săracă, în ciuda abundenței resurselor naturale.

Benyamin Steinmetz a făcut avere în industria diamantelor la Anvers, în Belgia, între 1970 și 1997, înainte de a reveni în Israel unde a fondat grupul BSGR, centrat pe investiții în resurse naturale și imobiliare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro