Bernard de Montfaucon, un popă cu idei periculoase

Dacă nu ați auzit niciodată de personajul ăsta, Bernard de Montfaucon, zic să nu vă faceți griji. Nu de alta, dar nici francezii nu prea știu care e treaba cu el, deși e de-al lor. Am întrebat eu câțiva și habar n-aveau cine a fost și ce a făcut moș Bernard.

Dar, voi puteți recupera azi deficitul acesta de cunoaștere, și să vă îmbogățiți cultura generală cu niște informații fără de care chiar nu știu ce ați fi făcut în viață.

Scurt și cuprinzător, Bernard ăsta provenea dintr-o familie nobiliară de prin sudul Franței. O duceau extraordinar, căci aveau castele, proprietăți imense, și își permiteau cam tot ce le poftea inima. Își permiteau de toate, mai puțin ce își dorea Bernard. De ce? Pentru că, la nici 20 de ani împliniți, junele renunța brusc la cariera armelor, în care se dovedise chiar talentat, și se călugărea, spre disperarea rudelor de gradul I, dar și a câtorva duzini de duduițe care sperau la o viață îndestulată, rezultată în urma căsătoriei din dragoste. Asta se întâmpla pe la 1675. Deci, iată un exemplu elocvent (rar, dar elocvent) că banii nu aduc neapărat fericirea.

Pe la abație, gama de distracții era destul de limitată, în sensul că nu era deloc. Așa că, între post, rugăciune și iubirea aproapelui, Montfaucon a ales studiul. Timp de 12 ani a învățat la perfecție cam toate limbile străine, vii sau moarte, la care a avut acces. Când a terminat cu asta, era clar pentru toată lumea că junele de abia își făcuse încălzirea, iar mintea lui scăpăra de nerăbdare numai la ideea unor noi provocări din astea intelectuale majore.

Prin urmare, l-au trimis ăia de la abație la Paris, unde i s-a pus în cârcă redactarea unei lucrări monumentale, despre influența părinților fondatori greci ai bisericii creștine. Nu uitați că Bernard îi putea citi în original. Și a făcut ăsta o lucrare de au căzut toți pe spate. A rămas studiu de referință în domeniu, până aproape de epoca modernă. Ba a mai și inventat o știință nouă, paleografia, adică studiul manuscriselor vechi. Ca să nu se plictisească, Bernard s-a mai apucat de redactat și o altă lucrare, intitulată „L’antiquité expliquée et représentée en figures”. Mai precis, cea mai detaliată descriere a lumii antice de până atunci. 15 volume în doar 5 ani.

Ca să vă faceți o idee clară despre ce vorbim, la vremea aia se credea că antichitatea este fundul de sac al istoriei. Dincolo de ea nu existase nimic. Grecii, romanii, egiptenii, galii și celții, cu ăștia începuse totul. Nici nu prea avea cum să fie altfel, din moment ce Biblia nu pomenea neam de preistorie sau de oamenii de Neanderthal. De aia era recomandat să îți ții gura, dacă te lovea cumva vreo altă opinie. Ei bine, aici a venit Bernard și a expus o idee de i-a luat pe toți clericii cu leșin și palpitații.

Ce idee șocantă i-a putut da prin cap lui Bernard de Montfaucon!

Ca un expert ce era el în chestii antice, la un moment dat a fost chemat să descâlcească ițele unei descoperiri dubioase, făcută la baza unui complex megalitic, undeva prin sudul Normandiei. Cocherel îi zicea localității. Era vorba despre un mormânt comun, ce conținea vreo 20 de schelete umane, dar și arme, unelte și alte obiecte care nu se pupau deloc cu ce știau ăia la vremea respectivă despre antichitate.

Taica Bernard a rămas și el perplex să dea peste niște urme ale unor indivizi care nu cunoșteau metalele. Și iaca ideea! Pentru prima dată în istorie, Bernard ăsta vorbea lumii despre o perioadă de timp foarte veche, cu mult înaintea antichității, în care oamenii erau extrem de înapoiați. Pentru o treabă din asta puteai fi lesne înhățat de Inchiziție, cu tot ceea ce decurgea de aici. Problema inchizitorilor și a mai marilor bisericii era că Bernard de Montfaucon deja funcționa ca o legendă în viață. Să îl acuzi tocmai pe ăsta de erezie, nu dădea deloc bine.

Mai ales că el era expertul în domeniu. Așa că și-au înghițit disperarea, și i-au cerut ăstuia să o lase mai moale cu idei din astea periculoase pentru societate. Ba mai mult, să nici nu se apuce cumva să inventeze și arheologia preistorică, fiindcă numai asta le mai lipsea lor. Ceea ce Bernard, cuminte, a și făcut, amânând momentul cu vreo 200 de ani.

Nu știu dacă vă dați seama de impactul unei asemenea afirmații le vremea respectivă. Puteai la fel de bine să le vorbești ălora despre internet. Toți ți-ar fi spus că ești cu capul, iar așa ceva nu poate exista. Cam așa stătea treaba și cu preistoria.

Bașca, mai loveai și în temelia creștinismului. Uite, poate de`asta nici n-ați auzit de Bernard de Montfaucon, că au încercat ai lui să pună batista pe țambal. În schimb, e foarte probabil să fi auzit despre tapiseria de la Bayeux. Aia faimoasă în care este descrisă cucerirea Angliei de către Wilhelm Cuceritorul.

Trebuie să o știți, că a fost mediatizată de nu se poate. În fine! Tot Bernard de Montfaucon a descoperit-o și pe asta, bucată cu bucată, și tot el a explicat ce a vrut să spună autorul. Dar asta am zis-o doar așa, ca să îl leg pe Bernard ăsta și de niște lucruri mai cunoscute. Gata! Asta a fost tot!