Sari direct la conținut

Bianca Drăgușanu, audiată într-un dosar de evaziune fiscală. Acuzată că vinde sub marcă proprie haine cumpărate din Turcia

HotNews.ro
Foto: Facebook / Bianca Drăgușanu
Foto: Facebook / Bianca Drăgușanu

Bianca Drăgușanu a fost vizitată de mascați, joi dimineață, și apoi dusă la audieri într-un dosar în care e acuzată de evaziune fiscală, împreună cu alte trei persoane. Vedeta este acuzată că vinde haine aduse din Turcia și le vinde sub marcă proprie, fără să declare veniturile, conform News.ro.

Polițiștii au făcut șase percheziții, inclusiv la domiciliul Biancăi Drăgușanu și la atelierul său și au pus în aplicare patru mandate de aducere pe numele persoanelor vizate.

„Astăzi 18 iulie 2024, începând cu ora 07.00,  poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice –  Sector 4 pun în aplicare 6 mandate de percheziţie domiciliară şi patru mandate de aducere, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În fapt, în perioada 2017- 2023, patru persoane, având calitatea de administratori ai unei societăţi comerciale, ar fi omis să evidenţieze în documentele contabile şi să declare la organele fiscale venituri în valoare de peste 2.400.000 de lei, provenite din comercializarea de articole vestimentare de lux”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei, citată de News.ro.

Potrivit unor surse judiciare ale sursei citate, unul dintre cei patru suspecţi vizaţi este Bianca Drăguşanu, iar altul este un fost poliţist local. Aceştia sunt acuzaţi de către anchetatori că aduceau haine de lux (blanuri, paltoane, geci din piele, etc) din Turcia şi le vindeau prin intermediul firmei ei, sub marcă proprie, fără a declara veniturile.

Hainele importate din Turcia sunt vândute doar online, în România și în străinătate. 

Poliția Capitalei a stabilit că prejudiciul cauzat este estimat la 332.000 de lei.

Bianca Drăgușanu a oferit o reacție asupra acuzațiilor care i se aduc, pentru Click!.ro: „Am fost strict imaginea acestei societăți. Nu am avut nicio implicare în desfășurarea activității acesteia”.

INTERVIURILE HotNews.ro