Big Brother 3- la fel de neconstitutionala ca si Big Brother 2

Centrul de Resurse Juridice consideră că textul legii Legea privind securitatea cibernetică a României (Big Brother 3) conţine elemente grave de ingerinţă în viaţa privată a persoanei, că atenteză la secretul corespondenţei şi la libertatea de exprimare, că nu conţine niciun fel de garanţii care să asigure o protecţie împotriva abuzurilor după cum nu există nicio proporţionalitate între restrângerea în masă a exerciţiului unor drepturi civile şi potenţialul pericol la adresa aşa-numitei securităţi cibernetice a României.

Centrul de Resurse Juridice a avertizat cu 6 ani în urmă asupra pericolului de a deveni o ţară de potenţiali infractori – aici

Dacă Big Brother 2 ne considera pe toţi posibili suspecţi, Big Brother 3 face o schimbare de paradigmă: suntem buni şi de aceea statul trebuie să ne protejeze, fie chiar împotriva voinţei noastre. În subsidiar, dacă tot nu pot accesa datele informatice din cauza deciziei precedente a Curţii Constituţionale, le vor accesa ca să protejeze sistemele cibernetice. Aceeaşi Marie dar cu o pălărie mult mai mare.

Dacă Legea nr.82/2012 (Big Brother 2), considerată de către Curtea Constituţională, în totalitate, ca fiind neconstituţională, permitea accesul organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, fără autorizaţie de la judecător, la toate datele stocate de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, noua lege privind securitatea cibernetică este mult mai intruzivă. Definiţia dată infrastructurii cibernetice, extrem de vagă (infrastructuri din domeniul tehnologiei informaţiei si comunicaţii, constând în sisteme informatice, aplicaţii aferente, reţele şi servicii de comunicaţii electronice), arată ca, de fapt, într-o formă mai mică sau mai mare, fiecare dintre noi se află în posesia sau utilizarea unei asemenea structuri;

• Art. 2, pentru a elimina orice dubiu, ne spune că legea se aplică atât persoanelor juridice de drept public cât şi celor de drept privat, cu scopul de a ne proteja infrastructura cibernetică, chiar dacă ea nu este neapărat destinată apărării naţionale

• 9 entităţi (SRI, MapN, MAI, ORNISS, SIE, STS, SPP, CERT-RO, ANCOM), au atribuţii în domeniul securităţii structurilor cibernetice!

• Deţinătorii de structuri cibernetice (publici sau privaţi) au obligaţia de a permite accesul reprezentanţilor celor 9 structuri de mai sus la datele deţinute, la solicitarea motivată a acestora (art.17 alin.1)

• După cum se poate observa, nu există nicio autorizaţie dată de judecător, după cum sintagma solicitare motivată poate să însemne orice, motivele putând fi diferite de la o instituţie la alta

• De altfel, deţinătorii de infrastructuri cibernetice (folosite de o bună parte din populaţia acestei ţări) au obligaţia de a aplica politicile de securitate dictate de către stat (art.16).

Pe scurt, ceea ce nu s-a reuşit prin legea Big Brother 2 (82/2012), declarată neconstituţională, s-a reuşit, cu aportul substanţial al Parlamentului României prin Legea Big Brother 3, numai că, de data aceasta, premisele legii sunt mult mai grave: se realizează un melanj între spaţiul public şi cel privat, apare o preocupare nedorită a statului de a ne spune cum anume să ne protejăm spaţiul cibernetic, un ajutor nesolicitat din partea acestuia, o intruziune majoră în datele noastre, fără mandat de la judecator, fără vreo infracţiune savărşită. Viaţa noastră va fi organizată cibernetic de către cele 9 instituţii. Ne vor fi dictate regulile, vom fi controlaţi dacă le respectăm. Aşa încât această lege este „mai neconstituţională” decât precedenta.

Propunerea legislativă ar fi trebui să fie cu totul alta: o modificare a legilor siguranţei naţionale (depăşite şi, nu o dată, subiecte de deciziilor CEDO) care să conţină, printre altele, un real control de către Parlament al tuturor serviciilor secrete. Subiect rămas în nelucrare din 2006.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro