Skip to content

Bilanțul protestelor violente din Piața Victoriei: Șase persoane reținute, amenzi de 46.000 de lei

Jandarmeria Bucureşti anunţă miercuri că protestul din Piața Victoriei s-a încheiat, dar structurile MAI continuă activităţile „pentru identificarea şi sancţionarea celor care au încălcat legea”. 

În total, 47 de persoane au fost duse la sediile unităţilor de Poliţie pentru verificări şi documentarea faptelor, iar, până în prezent, şase persoane au fost reţinute, a anunțat Jandarmeria Capitalei.

De asemenea, Jandarmeria spune că în urma activităților desfășurate de polițiști și de jandarmi, până la acest moment, au fost întocmite 3 dosare penale pentru fapte de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, instigare publică și distrugere, precum și portul sau folosirea de obiecte periculoase.

„În ceea ce privește faptele contravenționale, au fost aplicate, până la acest moment, 24 de sancțiuni, în valoare totală de 46.000 de lei”, a precizat Jandarmeria.

Pe timpul protestului, echipajele medicale au acordat sprijin pentru 32 de persoane care au prezentat diverse stări de rău, respectiv lipotimie, dureri toracice, amețeli, iar 9 persoane au fost transportate la unități medicale.

„Activitățile operative ale structurilor MAI continuă. Sunt desfășurate în continuare verificări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în săvârșirea unor fapte de natură penală sau contravențională. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București”, a mai anunțat Jandarmeria București.

Instituția a precizat că structurile MAI „respectă și protejează dreptul cetățenilor de a protesta și de a-și exprima public nemulțumirile”, în același timp, dreptul de a manifesta „nu poate fi folosit ca justificare pentru violență, distrugeri, agresarea forțelor de ordine sau alte încălcări ale legii”.

Protestul fermierilor de marți din Piața Victoriei a fost marcat de violențe, iar Jandarmeria București nu a exclus posibilitatea de a fi existat printre manifestanți „persoane infiltrate și instigatori” care au încercat „să provoace dezordine”.