Sari direct la conținut

„Bine că nu suntem singuri și avem vecini normali” – îi transmite Viktor Orban lui Robert Fico

HotNews.ro
„Bine că nu suntem singuri și avem vecini normali” – îi transmite Viktor Orban lui Robert Fico
Prim-ministrul ungar Viktor Orban, alături de omologul său slovac Robert Fico. Credit foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

„Este bine că nu suntem singuri, este bine pentru noi să avem vecini normali”, a declarat prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, adresându-se prim-ministrului Slovaciei, Robert Fico, duminică, la o ceremonie prilejuită de aniversarea a 130 de ani de la inaugurarea podului Maria Valeria de peste Dunăre, care leagă cele două țări, relatează agenția maghiară MTI.

Adresându-se premierului slovac, care a fost de asemenea prezent la eveniment, Viktor Orban a spus că Robert Fico „ştie ceva ce doar el din Europa ştie: atunci când Slovacia greşeşte într-un fel sau altul, el vine şi îndreaptă lucrurile”, citează Agerpres.

În acest context, Viktor Orban i-a urat omologului său slovac mult succes în demersurile sale actuale.

Premierul ungar a salutat de asemenea recentul amendament la Constituţia Slovaciei care defineşte căsătoria drept o uniune între un bărbat şi o femeie, şi care recunoaşte două genuri.

Viktor Orban a amintit că este pentru a treia oară când el susţine un discurs la podul de pe Dunăre ce leagă cele două ţări, dar pentru prima dată în prezenţa lui Robert Fico, un premier „indestructibil”, cu „cel mai îndelungat mandat din istoria Slovaciei”.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro