Biroul premierului israelian neagă că Hamas ar fi transmis o listă cu 34 de ostatici care să fie eliberați în cazul semnării unui acord de încetare a focului
Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a negat informațiile potrivit cărora Hamas ar fi transmis o listă de ostatici care urmează să fie eliberați în cadrul unui potențial acord de încetare a focului.
Reuters a transmis duminică că Hamas a transmis o listă de 34 de ostatici pe care ar putea fi dispus să-i elibereze în schimbul unui acord de încetare a focului. Oficialii Hamas au spus că acordul depinde de îmcheierea acestui acord.
„Contrar a ceea ce s-a susținut, Hamas nu a transmis o listă cu ostatici până în acest moment”, a declarat biroul lui Netanyahu într-un comunicat.
Declarația vine la câteva zile după ce Netanyahu a fost externat din spital, după o intervenție chirurgicală la prostată.
Biroul său a declarat că Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, era în stare bună și pe deplin conștient după încheierea operației de prostată .
Liderul israelian a suferit mai multe proceduri de sănătate în ultimii doi ani. În martie, Netanyahu a suferit o operație de hernie sub anestezie completă, iar viceprim-ministrul Yariv Levin și-a asumat temporar rolul în timpul procesului.
Înainte de atacurile din 7 octombrie, Netanyahu a suferit o deshidratare și a fost internat într-un spital în iulie 2023. Liderul israelian a spus că s-a deshidratat după ce a vizitat Marea Galileii fără apă sau protecție solară în timpul unui val de căldură.
La o săptămână după ce a fost internat pentru deshidratare, medicii lui Netanyahu i-au implantat un stimulator cardiac pentru a-i regla ritmul cardiac .