Biserica Ortodoxă Română cumpără proprietăți imobiliare în străinătate. Guvernul le plătește apoi cu bani publici
Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a plătit cu bani publici înmulțirea averii imobiliare a Bisericii Ortodoxe Române, scrie site-ul de investigații Dela0.ro.
- Între 2021 și 2025, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a acordat finanțări nerambursabile în valoare de aproximativ 300 de milioane de lei, dintre care peste 80% au mers către proiecte ale BOR, arată jurnaliștii.
- Banii au fost folosiți, în principal, pentru achiziții de clădiri și terenuri în Italia, Franța, Marea Britanie, Irlanda, Belgia, Spania, Portugalia și Germania.
În primele șase luni ale anului 2025, DRP a epuizat întregul buget de 110 milioane de lei destinat finanțărilor nerambursabile. Din nou, cea mai mare parte din acest buget a mers către BOR, inclusiv pentru cumpărarea de sedii administrative sau catedrale.
De exemplu, în aprilie 2025, peste 8,3 milioane de lei (aprox. 1,6 milioane de euro) au fost alocați pentru ca Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Marii Britanii și Irlandei de Nord să-și cumpere sediu.
Alte 6 milioane de lei (circa 1,2 milioane de euro) au fost alocați din bani publici pentru a finanța achiziții imobiliare private ale BOR în Villaler (Spania), Böblingen (Germania) sau Monza (Italia).
Un alt exemplu: în iunie 2025, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a alocat 10 milioane de lei, echivalentul a peste 2 milioane de euro, pentru achiziționarea unei clădiri destinate noii Episcopii Ortodoxe Române a Irlandei. Imobilul urmează să găzduiască sediul Catedralei Ortodoxe din Dublin.
În ultimii doi ani și jumătate, cel puțin 30 de clădiri și terenuri din străinătate au fost propuse spre achiziționare de BOR, care în ultimii doi ani și jumătate a depus la DRP solicitări de finanțare pentru achiziții imobiliare de minim 75 de milioane de lei (15 milioane de euro).
Strategie neaprobată, buget în creștere
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a beneficiat, între 2021 și 2024, de o creștere semnificativă a bugetului: de la 4,5 milioane la 169 de milioane de lei, mai scrie sursa citată.
În paralel, în 2023, DRP a finalizat o Strategie Națională pentru Românii de Pretutindeni (2023-2026), bazată pe un studiu realizat în zece țări.
Cercetarea indica nevoile prioritare ale diasporei: extinderea rețelei consulare, acces la cursuri de limba română, sprijin juridic și social.
Religia era menționată ca prioritate doar în cazul comunității din Marea Britanie.
Cu toate acestea, strategia și planul de prioritizare nu au fost niciodată adoptate oficial, iar DRP a continuat să aloce până la 90% din fondurile nerambursabile către proiecte ale cultelor.
Cum s-au împărțit banii în 2024
În 2024, an electoral, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a gestionat un buget de aproximativ 150 de milioane de lei pentru finanțări nerambursabile. Circa 80% au fost direcționați către proiecte ale Bisericii Ortodoxe Române.
Printre acestea s-au numărat achiziții de biserici, centre comunitare și imobile administrative în mai multe țări europene. Introducerea unei noi categorii în ghidul de finanțare – „centre comunitare” – fără un plafon maxim, a permis accesarea unor sume suplimentare considerabile.
Fostul director al DRP, Gheorghe Florin Cârciu, a explicat pentru sursa citată că „BOR are capacitatea logistică și financiară necesară pentru a derula proiecte de amploare, în comparație cu alte organizații din diaspora”.
La rândul său, actuala directoare, Cristina Lavinia Arnăutu, a susținut că BOR joacă un rol important în organizarea de cursuri de limba română și activități comunitare.
Cu toate acestea, în 2025, doar 700.000 de lei au fost alocați proiectelor dedicate predării limbii române în cadrul parohiilor, potrivit datelor citate de Dela0.ro.
Citește întreaga analiză pe Dela0.ro.
