Sari direct la conținut

Bistriţa-Năsăud: „Premii motivante” pentru cei care îşi raportează vecinii care aruncă gunoiul în natură

HotNews.ro
Pe malul Somesului, Foto: USER UPLOADED
Pe malul Somesului, Foto: USER UPLOADED

Prefectul de Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, a efectuat marţi o vizită pe Valea Someşului, cu scopul de a monitoriza situaţia deşeurilor menajare aruncate pe malurile apelor, iar printre măsurile propuse în cadrul întâlnirii cu factorii responsabili s-au numărat „supravegherea reciprocă a cetăţenilor şi acordarea de premii motivante pentru cei care fac sesizări referitoare la acţiuni care aduc prejudicii mediului”, potrivit unui comunicat remis de Prefectură și citat de Agerpres.

Comisia condusă de prefect care s-a deplasat în teren a fost formată din reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, ai Sistemului de Gospodărire al Apelor, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi ai Instituţiei Prefectului, iar la întâlnire au fost invitaţi şi primarii unităţilor administrativ-teritoriale de pe Valea Someşului, respectiv din comunele Şanţ, Rodna, Maieru, Ilva Mică şi din oraşul-staţiune Sângeorz-Băi.

Potrivit comunicatului de presă, printre măsurile propuse s-au numărat cele prin care vecinii să se supravegheze reciproc şi să raporteze autorităţilor dacă persoane „cu comportament poluant” aruncă deşeuri în albia râului Someşul Mare.

„Printre măsurile propuse pentru corectarea comportamentului poluant se numără supravegherea reciprocă a cetăţenilor şi acordarea de premii motivante pentru cei care fac sesizări referitoare la acţiuni care aduc prejudicii mediului. Amplasarea de sisteme de supraveghere video şi acţiuni de monitorizare intensificate în zonele vizate sunt alte propuneri care contribuie la identificarea cetăţenilor care depozitează ilegal deşeuri în scopul sancţionării acestora”, se menţionează în documentul citat.

Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud mai precizează faptul că au fost depistate cele mai afectate zone de pe Valea Someşului şi a fost stabilită o listă de acţiuni „care să contribuie la oprirea acestui obicei vechi de depozitare de deşeuri menajere pe albiile râurilor”, primarii fiind încurajaţi să îi sancţioneze pe cei care poluează.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro