Sari direct la conținut

Blinken îndeamnă Washingtonul şi Beijingul să gestioneze diferendele lor în mod „responsabil”

HotNews.ro
Anthony Blinken, Foto: WIN MCNAMEE / Getty images / Profimedia
Anthony Blinken, Foto: WIN MCNAMEE / Getty images / Profimedia

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a lansat joi un apel Statelor Unite şi Chinei să gestioneze diferendele lor în mod „responsabil”, cu ocazia celei de-a doua vizite în această ţară în mai puţin de un an, scrie AFP.

„Avem obligaţia faţă de poporul nostru – şi chiar faţă de lume – de a gestiona relaţiile dintre ţări în mod responsabil”, a afirmat Antony Blinken la Shanghai, unde s-a întâlnit cu liderul local al Partidului Comunist Chinez.

Antony Blinken a sosit miercuri în China, cu misiunea de a creşte presiunea asupra Beijingului în diverse probleme, precum sprijinul său pentru Rusia, căutând în acelaşi timp o mai mare stabilitate.

El şi-a început vizita la Shanghai, unde urma să participe la un meci de baschet între două echipe cu jucători americani în rândurile lor.

Şeful diplomaţiei de la Washington va avea discuţii cu liderii chinezi vineri la Beijing, în cursul cărora ar urma să pledeze pentru reţinere, în momentul în care un nou preşedinte se pregăteşte să fie învestit în Taiwan.

Antony Blinken ar urma, de asemenea, să prezinte îngrijorarea Statelor Unite cu privire la practicile comerciale ale Chinei, pe care Washingtonul le consideră anticoncurenţiale, o problemă cheie pentru preşedintele Joe Biden în acest an electoral.

Secretarul de stat american se mai află în China pentru a atenua tensiunile dintre cele mai mari două economii ale lumii, care s-au diminuat semnificativ de la vizita sa din iunie.

Aceasta a fost urmată de o întâlnire între Joe Biden şi omologul său chinez, Xi Jinping, la San Francisco în noiembrie, care a dus la reluarea contactelor dintre cele două armate şi la cooperarea în lupta împotriva producerii de fentanil, un drog sintetic care face ravagii în Statele Unite. (Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro