Sari direct la conținut

Bob Coffee Lab, singura cafenea din România inclusă în Top 100 mondial, ocupă locul 46 la nivel global și locul 18 în Europa

Bob Coffee Lab, singura cafenea din România inclusă în Top 100 mondial, ocupă locul 46 la nivel global și locul 18 în Europa
Foto: Bob Coffee Lab

Bob Coffee Lab, unul dintre cele mai apreciate branduri de cafenele de specialitate din România, a obținut o super performanță la nivel global, fiind inclusă în Top 100 al celor mai bune cafenele din lume, ocupând locul 46 la nivel mondial și locul 18 în Europa.

Bob Coffee Lab, singura cafenea din România pe această listă, își confirmă locul printre cele mai bune cafenele de specialitate din lume.

Topul global a fost realizat pe baza unui mix de factori, printre care recenzii ale clienților, inovație în prepararea cafelei, calitate constantă și atmosfera specifică fiecărei locații. Bob Coffee Lab se remarcă prin selectarea cafelei verzi, prăjite în propria prăjitorie, și prin atenția acordată detaliilor în procesul de preparare. De asemenea, cafeneaua are un angajament constant față de inovație și educarea publicului în cultura cafelei de specialitate.

„Suntem onorați să vedem Bob Coffee Lab inclus în acest clasament internațional. Locul 46 la nivel global și locul 18 în Europa – asta spune multe despre eforturile noastre de a oferi o cafea excepțională și o experiență autentică și de calitate. Mulțumim clienților și partenerilor pentru încredere și sprijinul pe care ni l-au dat în acest parcurs”, a declarat Costin Popescu, co-fondator Bob Coffee Lab.”

In ultimii ani, Bob Coffee s-a extins în locații precum Palatul Dacia România din Centrul Vechi – cu cafeneaua Bob George, pop-up coffee shop-ul Bob din Baneasa Shopping City, cafeneaua Bob x BVB din America House si Bob @ Modul în librăria Cărturești de pe strada Academiei. Fiecare cafenea are propriul concept de design și un ambient diferit, dar aceeași cafea de excepție. 

Despre Bob Coffee Lab:

Înființată în 2016, Bob Coffee Lab este o cafenea de specialitate din București , cu un accent puternic pe calitatea preparatelor și pe atmosfera din cafenea. Cafeaua de la Bob este prăjită în prăjitoria Bob Coffee Roasters de specialiști cu reputație internațională și fiecare lot de cafea respectă cele mai înalte standarde de calitate. 

Pentru mai multe informații, vizitați site-ul oficial: https://bob.coffee

Parteneriat media