Bogdan Aurescu, agentul roman la CIJ: Hotararea Curtii recunoaste drepturile suverane de exploatare ale Romaniei pentru o suprafata exclusiva de 9.700 de km patrati, adica 79,34% din zona in disputa cu Ucraina
„Hotararea Curtii recunoaste drepturile suverane de exploatare ale Romaniei pentru o suprafata exclusiva de 9.700 de km patrati, adica 79,34% din zona in disputa cu Ucraina” , a declarat agentul roman la Curtea Internationala de Justitie, Bogdan Aurescu, la cateva minute dupa ce judecatorii de la Haga au decis ca Insula Serpilor nu va fi considerata punct de baza in trasarea liniei de delimitare in Marea Neagra, deci, practic, nu va fi considerata „tarm” al Ucrainei. „Solutia Curtii este avantajoasa pentru Romania, dar si echitabila pentru Ucraina”, a precizat Aurescu.
Iata cele mai importante declaratii facute de Aurescu:
- hotararea pe care a pronuntat-o astazi CIJ recunoaste jurisdictia si drepturile suverane de exploatare ale Romaniei pentru o suprafata de platou continental si zona economica exclusiva de 9.700 de km patrati, adica 79,34% din zona in disputa cu Ucraina de 12.200 de km patrati
- in aceasta zona sunt estimate a fi alocate prin linia trasata de Curte aproximativ 70 de miliarde de metri cubi de gaz si 12 milioane de tone de petrol
- solutia CIJ este un succes al aplicarii dreptului international
- caracterul sau corect si echitabil nu poate fi pus sub semnul intrebarii
- solutia este avantajoasa pentru Romania care a sustinut mereu o formula de delimitare conforma cu dreptul international, dar si o solutie echitabila care este avantajoasa pentru Ucraina
- este finalul unui diferend complicat
- la finalul acestui proces, obiectivul nostru a fost atins: obtinerea unei linii clare, care deschide accesul la hidrocarburi
- Romania va respecta decizia Curtii
- hotararea de astazi este obligatorie, definitiva, direct aplicabila si executorie imediat
- este o linie care a tinut seama de dreptul international
- solutia Curtii exprima adevarul juridic cu privire la solutia corecta in acest caz
- este un succes al echipei noastre, un succes al diplomatiei romane si al dreptului international
- le multumesc colegilor mei care au facut acest efort
Inainte de pronuntarea sentintei, Aurescu afirmase ca asteapta „cu calm” verdictul judecatorilor. „Oricare va fi decizia Curtii, nu exista nicio indoiala ca aceasta va fi o linie echitabila”, declarase in cursul diminetii agentul roman.
Stirea se actualizeaza.