Bogdan Aurescu reprezinta Romania la Conferinta Ministeriala a Francofoniei
Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Bodgan Aurescu, va reprezenta Romania la cea de-a 25-a sesiune a Conferintei Ministeriale a Francofoniei. Evenimentul incepe, marti, la Paris si reuneste peste 60 de delegatii din statele membre ale Organizatiei Internationale a Francofoniei.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, vor fi discutate probleme referitoare la actualitatea politica si economica internationala, precum si evolutiile politice din spatiul francofon. De asemenea, vor fi stabilite programele si proiectele pe care organizatia le va implementa in statele membre in perioada 2010 – 2013.
In septembrie 2006, Romania a gazduit al XI-lea summit al Francofoniei, fiind primul stat din regiunea Europei Centrale si Orientale care a organizat un asemenea eveniment din istoria Francofoniei.