Sari direct la conținut

Bogdan Ciuca va fi sanctionat cu 10% din indemnizatie pe trei luni, pentru conflict de interese

HotNews.ro
Bogdan Ciuca, Foto: Agerpres
Bogdan Ciuca, Foto: Agerpres

Presedintele Comisiei juridice, deputatul Bogdan Ciuca, va fi sanctionat cu retinerea a 10% din indemnizatie pe trei luni, dupa ce Agentia Nationala de Integritate a decis ca acesta s-a aflat in conflict de interese, a declarat miercuri secretarul Camerei, Niculae Mircovici.

‘Am primit de la Comisia juridica un memorandum prin care Biroul permanent este informat ca a fost prezentata o scrisoare de la ANI in care se prezinta 32 de rapoarte de evaluare in care s-a constatat incalcarea regimului juridic al conflictelor de interese in materie administrativa de catre fosti si actuali membri ai Camerei Deputatilor. Comisia juridica a informat Biroul permanent ca s-a constatat ca unele persoane nu mai detin calitatea de deputati, iar unii deputati in functie au atacat raportul ANI in justitie, iar altii, adica domnul Ciuca Bogdan, nu a contestat raportul. Potrivit Statutului senatorului si deputatului, fapta de a incalca legislatia in materia privind conflictul de interese constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza cu diminuarea indemnizatiei de 10% pe o perioada de maximum 3 luni si, intrucat singurul care nu a contestat raportul a fost domnul Ciuca Bogdan, i se va retine pe durata maxima 3 luni 10% din indemnizatie’, a spus Mircovici, la finalul sedintei Biroului permanent al Camerei Deputatilor.

Potrivit Comisiei juridice, din cele 32 de persoane pentru care ANI a intocmit rapoarte de evaluare, numai 14 mai sunt deputati in acest moment. Din cei 14 deputati 13 au contestat raportul de evaluare, singurul care nu a facut acest demers fiind Bogdan Ciuca.

Cei 13 deputati care au contestat raportul sunt: Mihaita Calimente, Gheorghe Firczak, Iulian Iancu, Miron Ignat, George Ionescu, Attila Kelemen, Ion Mocioalca, Laurentiu Nistor, Iuliu Nosa, Daniel Oajdea, Neculai Ratoi, Ion Stan si Madalin Voicu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro