Sari direct la conținut

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni – VIDEO

HotNews.ro
masina politie, Foto: Agerpres
masina politie, Foto: Agerpres

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de lovire sau alte violenţe. O femeie a sesizat anterior faptul că fiul ei, în vârstă de un an şi două luni, ar fi fost agresat fizic de către bonă, în vârstă de 69 de ani. Bona a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind dispus şi controlul judiciar pentru 60 de zile.

„La data de 16 mai 2024, Secţia 22 Poliţie a fost sesizată, de către o femeie, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 1 an şi 2 luni, ar fi fost agresat fizic de către bonă”, arată comunicatul de presă difuzat sâmbătă de Poliţia Capitalei, citat de News.ro.

Conform sursei citate, din cercetările şi investigaţiile efectuate de către poliţişti a rezultat următoarea situaţie de fapt:

„- În cursul lunii aprilie a anului curent, fiind în căutarea unei bone pentru fiul său, mama minorului ar fi cunoscut, prin intermediul unei platforme online, o persoană ce s-a recomandat a fi bonă cu experienţă. Ulterior, cele două persoane s-ar fi înţeles ca femeia cunoscută prin intermediul reţelei respective să aibă grijă de fiul ei doar în anumite zile.

– Astfel, în perioada 16 aprilie – 13 mai a.c., bona ar fi fost solicitată de părinţii minorului, în repetate rânduri, să aibă grijă de fiul lor, fără ca aceştia să sesizeze aspecte care să le ridice suspiciuni în privinta comportamentului ei.

– La data de 15 mai a.c., mama minorului ar fi vizionat înregistrările unor camere de supraveghere video disimulate în interiorul locuinţei de domiciliu, moment în care ar fi observat că, în cursul zilei anterioare, fiul său ar fi fost agresat fizic, în repetate rânduri, de către bonă, fiind bruscat şi lovit în mai multe zone ale corpului”.

A fost dispusă şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile

În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, o femeie în vârstă de 69 de ani.

Vineri, a fost pus în executare un mandat de aducere, emis pe numele bănuitei, aceasta fiind depistată şi condusă la audieri.

În baza probatoriului administrat în cauză, femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, faţă de aceasta fiind dispusă ulterior și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 22 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, mai spune sursa citată.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro