Sari direct la conținut

Bonificația de 3% acordată celor bun-platnici nu înseamnă că plătești un impozit mai mic. Consultant fiscal: Nu ai datorii? Lasă că o să ai!

HotNews.ro
Cornel Grama - consultant fiscal, Foto: Arhiva personala
Cornel Grama - consultant fiscal, Foto: Arhiva personala

Amnistia fiscală a Guvernului Ciolacu include și o bonificație de 3% acordată firmelor care sunt cu plata impozitelor la zi.

Practic, contribuabilii plătitori de impozit pe profit, contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, beneficiază de o bonificație de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului fiscal 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024, după caz.

„Bonificația nu se restituie, nu îți dă banii înapoi. Se utilizează pentru compensarea cu obligațiile fiscale ale contribuabilului”, susține Cornel Grama, consultant fiscal.

Potrivit acestuia, se merge pe principiul: „Nu ai datorii? Lasă că avem grijă că să ai!”

„Deci eu plătesc toată suma, constată că am plătit și că îndeplinesc condițiile (vezi mai jos care sunt), dar 3% nu se restituie, ci se compensează cu alte datorii”, explică el.

Această bonificație, spune el, nu se dă oricum, ci numai după ce sunt îndeplinite condițiile.

„Condițiile alea se verifică doar când depune ultima declarație pe anul 2024. Este vorba despre Declarația 101 în cazul plătitorilor de impozit pe profit. La microîntreprinderi, termenul este abia 25 iunie 2025. După 25 iunie 2025, din oficiu, ANAF va constata îndeplinirea condițiilor și va emite o decizie”, afirmă consultantul fiscal.

Care sunt condițiile pentru bonificația de 3%, potrivit lui Grama:

1. Să aibă depuse toate declarațiile conform vectorului fiscal. Adică nu informative, cum sunt D394, SAF-T.

2. Să aibă stinse integral și la termenele prevăzute de lege impozitul pe profit sau cel pe veniturile microîntreprinderilor pentru anul 2024. Deci să plătească la scadența de 25 ale lunii. Dacă a plătit în 27, nu mai poate beneficia de bonificație.

3. Să nu înregistreze nicio altă obligație fiscală/bugetară restantă la termenul legal pentru depunerea declarațiilor (25 iunie 2025). Adică să nu aibă nicio datorie la acea dată.

HotNews.ro a realizat cu ajutorul consultantului fiscal Cornel Grama un Ghid VIDEO cu privire la amnistia fiscală 2024.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro