Sari direct la conținut

Ghid VIDEO: Cum aplici la amnistia fiscală / Cum se completează notificarea și cererea

HotNews.ro
Cornel Grama - consultant fiscal, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
Cornel Grama - consultant fiscal, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

Persoanele fizice și firmele mai au timp până la 25 noiembrie 2024 să beneficieze de amnistia fiscală a Guvernului Ciolacu. Totuși, în anumite cazuri, termenul este de 90 de zile.

HotNews.ro a cerut ajutorul consultantului fiscal Cornel Grama pentru a realiza un ghid video, care include chiar și situații punctuale ce țin de anularea accesoriilor debitelor eșalonate sau a celor aferente obligațiilor bugetare principale stabilite prin decizii de impunere din oficiu pe anii 2019 – 2020 și altele.

„Persoanele fizice care primesc Decizii de impunere din oficiu aferente anilor 2019 – 2020, deci cei care nu au depus Declarația unică la vremea aceea, vor depune cererea de anulare a accesoriilor în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei. Deci pot să depășească 25 noiembrie 2024. Dacă decizia de impunere pentru 2020 se comunică în ianuarie 2025, nicio problemă. Ai obligația să plătești ce e în acea decizie, debitul, și depui cererea anulare în 90 de zile de la comunicarea deciziei. Nu e obligatoriu să aștepți 90 de zile. O poți depune și a doua zi după plata a ceea ce scrie în decizia respectivă. Astfel beneficiezi de această amnistie fiscală”, spune Cornel Grama.

Pentru a veni în ajutorul vostru, am împărțit clipul video în capitole. Sunt incluse atât situații pentru firme, cât și pentru persoanele fizice.

Românii, inclusiv cei care au avut venituri din PFA – cu datorii mai mici de 5.000 lei vor putea să anuleze jumătate din suma principală restantă la 31 august.

Pentru asta, prima dată va trebui să plătești jumătate din acea sumă, iar ulterior să depui o cerere de anulare la ANAF până pe 25 noiembrie.

Să presupunem că nu ai plătit impozit pe venit de 2.000 de lei. La acea sumă s-au strâns inclusiv dobânzi și penalități. Tu va trebui să plătești 1.000 de lei, vei depune o cerere la Fisc, iar ulterior se vor șterge dobânzile, penalitățile și restul de 1.000 de lei.

Dacă datoriile depășesc 5.000 de lei, atunci, prin același mecanism ca mai sus, se va anula 25% din suma principală, ceea ce înseamnă că va trebui să plătești 75%.

Plata și depunerea cererii trebuie realizată până la 25 noiembrie.

Vezi și: Amnistia fiscală, în Monitorul oficial. Firmele corecte primesc o bonificație de 3%, dar PFA nimic

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro