Sari direct la conținut

Bonus de aproape 30.000 de euro pentru trei judecători CCR care au reușit „performanța” de a-și încheia mandatul (PressHub)

HotNews.ro
Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR), Foto: AGERPRES
Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR), Foto: AGERPRES

Săptămâna trecută, trei dintre judecătorii Curții Constituționale (CCR) și-au încheiat mandatul de 9 ani. Este vorba de Valer Dorneanu, Daniel Morar și Mona Pivniceru.

Cei trei judecători, de numele cărora se leagă multe decizii extrem de controversate care au slăbit sistemul judiciar, nu au plecat din funcție cu mâna goală. Potrivit legii de funcționare a CCR, un judecător constituțional care termină un mandat de 9 ani primește ca „bonus” echivalentul a șase indemnizații nete lunare.

Astfel, potrivit aliniatului 5 al articolului 71 din legea CCR, „La încetarea mandatului, ca urmare a expirării termenului acestuia sau a imposibilității exercitării sale din motive de sănătate, judecătorii Curții Constituționale beneficiază de o sumă egală cu indemnizația netă de 6 luni de activitate”.

CITEȘTE CONTINUAREA PE PRESSHUB

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro