Botoşani: Încă un medic şi 11 asistenţi medicali de la Spitalul Municipal Dorohoi, dar şi un pacient, confirmaţi cu COVID-19
Un medic şi 11 asistenţi medicali de pe Secţia ATI şi de pe Secţia chirurgie de la Spitalul Municipal Dorohoi, dar şi un pacient internat în aceeaşi unitate medicală au fost diagnosticaţi cu virusul COVID-19, a confirmat, pentru Agerpres, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, Monica Adăscăliţei.
Personalul medical şi pacientul confirmaţi cu COVID-19 fac parte din lotul de peste 40 de persoane care au fost testate, vineri, după ce au intrat în contact cu alte opt cadre medicale de la spitalul din Dorohoi care au fost infectate cu noul coronavirus şi care au fost spitalizate joi seară.
În aceste condiţii, numărul cadrelor medicale de la Spitalul Municipal Dorohoi infectate cu coronavirus se ridică la 47.
Spitalul din Dorohoi este cea de-a doua unitate spitalicească din judeţ după numărul de cadre medicale infectate, cel mai mare număr înregistrându-se la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani, unde există cel puţin 125 de îmbolnăviri în rândul personalului medical şi auxiliar.