Sari direct la conținut

„Brusc, un motor a cedat și s-a format un fum gros”. Mărturii din zborul București – Zurich care a fost forțat să aterizeze de urgență în Austria

HotNews.ro
„Brusc, un motor a cedat și s-a format un fum gros”. Mărturii din zborul București – Zurich care a fost forțat să aterizeze de urgență în Austria
Aeronava Swiss Airlines care a aterizat de urgență la Graz Foto: captură video X

Zborul de la București la Zurich, operat de Swiss Airlines, a efectuat luni seară o aterizare de urgență pe aeroportul din orașul austriac Graz după ce a fost detectat fum la bord, potrivit anunțului oficial al companiei. Pasagerii au povestit în presa austriacă momentele de panică trăite la bord.

Linda, o misionară din SUA, era în drum spre Zurich pentru a petrece Crăciunul cu fiica ei: „Brusc, un motor a cedat și s-a format un fum gros. Toți pasagerii au rămas calmi și s-au rugat, doar un copil și mama lui au plâns”, a povestit Linda pentru publicația austriacă Kronen Zeitung.

Linda spune că nu s-a temut. S-a gândit la fiul ei care a murit în martie: „M-am gândit că, dacă mor acum, cel puțin îl voi revedea”.

Autoritățile spun că echipajul de la bord și cei de la sol de pe aeroportul din Graz au făcut o treabă bună pentru a proteja pasagerii.

„Într-un astfel de caz, se constituie automat o echipă de criză formată din aproximativ 45 de experți. Avionul a putut ateriza în siguranță. Pasagerii au fost evacuați pe tobogane. Aceasta nu a fost o aterizare obișnuită – nu am mai avut parte de așa ceva în Graz până acum”, Jürgen Löschnig, oficial al aeroportului din Graz.

„Pilotul a trimis un mayday (nr. procedura de urgență utilizată la nivel internațional în comunicații radio pentru a semnala un pericol major). Acest lucru înseamnă că ai prioritate maximă pe pistă și la sol. Echipa a reacționat imediat și a luat cea mai rapidă rută către Graz”, a declarat un purtător de cuvânt al Swiss Airlines.

Evacuarea a fost „calmă” și „profesionistă”

Avionul se afla în drum de la București la Zurich în momentul în care a fost semnalat fum. La bord se aflau 74 de pasageri și cinci membri ai echipajului.

Persoanele afectate au fost îngrijite și supravegheate inițial de echipa de intervenție pentru situații de criză de la Aeroportul Graz. Un pasager a relatat pe platforma X că evacuarea a fost „calmă” și „profesionistă”.

Măștile de oxigen nu au fost disponibile

Fumul s-a dezvoltat brusc în avion, a spus un martor pentru publicația elvețiană 20minutes. „Ni s-a spus să ocupăm poziția de aterizare de urgență, apoi avionul a fost evacuat în Graz”, a declarat martorul.

În ciuda fumului, nicio mască de oxigen nu a căzut, ceea ce a obligat pasagerii să se protejeze singuri de fum. Un oficial a explicat că nicio mască de oxigen nu a coborât întrucât oxigenul ar putea agrava situația în cazul unui incendiu.

În momentul evacuării, un membru al echipajului, care își pusese anterior o mască de protecție, era inconștient. „Am ajutat o stewardesă să-și aducă colegul jos”, a spus martorul. Echipajul a început apoi resuscitarea, iar la scurt timp după aceea bărbatul a fost transportat cu elicopterul.

Potrivit poliției, cei doi piloți, doi membri ai echipajului și 13 pasageri au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Unul din membrii echipajului este în stare mai gravă, fiind internat pe terapie intensivă.

Inițial nu a fost clar din ce motive s-a produs fum în cockpit și cabină. Swiss Airlines a subliniat că colaborează îndeaproape cu autoritățile din Austria pentru a clarifica cauza incidentului.

INTERVIURILE HotNews.ro