Sari direct la conținut

Bruxelles il someaza pe Victor Ponta sa treaca la actiune. Viviane Reding: Noi ne uitam la fapte, nu la promisiuni, la legi, nu la scrisori

HotNews.ro
Viviane Reding, Foto: Agerpres
Viviane Reding, Foto: Agerpres

Comisia Europeana este in continuare „foarte preocupata” de atacurile impotriva democratiei in Romania si asteapta din partea premierului Victor Ponta sa-si respecte angajamentele prin „actiuni” concrete, a delcarat miercuri comisarul european pe Justitie Viviane Reding, transmite AFP.

Suntem in continuare extrem de preocupati de starea democratiei in Romania„, a afirmat Reding in timpul unei conferinte de presa sustinute la finalul unei reuniuni a Comisiei.

Presedintele (Jose Manuel) Barroso si-a exprimat preocuparile sale intr-o declaratie foarte puternica si a exprimat 11 cerinte„, a reamintit ea, dupa care a adaugat: „Nimic nou nu s-a produs de atunci„.

Noi ne uitam la fapte, nu la promisiuni, la legi, nu la scrisori„, a continuat ea.

Din aceasta cauza, „Romania va ramane sub o foarte atenta supraveghere„, a avertizat aceasta. Reding a precizat ca a primit „sute de scrisori dintre care unele expun fapte foarte socante„.

Comisia Europeana a criticat dur in 18 iulie violarile legate de respectarea statului de drept, care au „zguduit” increderea UE, potrivit lui Barroso.

Ponta a promis sa traga „concluziile necesare” din acest avertisment si sa-si „asume intreaga responsabilitate pentru ca angajamentele asumate fata de Bruxelles sa fie aplicate”.

Comisia a denuntat „caracterul sistematic” ale mai multor violari recente ale statului de drept si ale independentei justitiei pentru a destitui presedintele de centru dreapta Traian Basescu.

Aceste derive ridica semne de intrebare asupra „intelegerii” de catre guvernul roman a „ceea ce inseamna statul de drept intr-un sistem democratic pluralist”, potrivit raportului Comisiei asupra MCV.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro