Sari direct la conținut

„Bucătarul lui Putin”, miniștri, parlamentari, bancheri, propagandiști ai Kremlinului, printre cei vizați de sancțiunile UE

HotNews.ro
Vladimir Putin intr-o intalnire online cu cabinetul sau, Foto: Aleksey Nikolskyi/Kremlin Pool / Zuma Press / Profimedia
Vladimir Putin intr-o intalnire online cu cabinetul sau, Foto: Aleksey Nikolskyi/Kremlin Pool / Zuma Press / Profimedia

Ministrul rus al apărării Serghei Șoigu, comandanții Forțelor Aeriene și Flotei de la Marea Neagră, „propagandiști” proeminenți ai Kremlinului și cei 351 de parlamentari ai Dumei de Stat ar putea fi vizați de sancțiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei, relatează The Guardian.

În vârful listei de sancțiuni este Șoigu fiindcă el este „în cele din urmă responsabil pentru orice acțiune militară împotriva Ucrainei”, afirmă un draft al documentului obținut de jurnaliștii de la The Guardian.

Lista îi include pe Anton Vaino, șeful cancelariei președintelui Vladimir Putin, „care joacă un rol activ în procesul de luare a deciziilor”, precum și pe Igor Osipov, comandantul Flotei Mării Negre, și Serghei Surovikin, comandantul forțelor aerospațiale ale Rusiei.

Bancheri și „propagandiști”, pe lista de sancțiuni

De sancțiuni vor fi vizați și Dmitri Grigorenko, președintele băncii de stat VTB, și Igor Șuvalov, președintele Băncii de Dezvoltare a Rusiei, VEB, care joacă un rol important în finanțarea sectorului de apărare al țării.

Oficialii europeni vor să sancționeze și „propagandiști” ruși, inclusiv pe Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, și pe Margarita Simonian, șefa canalului Russia Today, ambele cunoscute pentru retorica lor agresivă împotriva Occidentului.

Pe listă este inclus și Vladimir Solovîov, unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din Rusia.

„Bucătarul lui Putin”, o țintă predilectă a oficialilor europeni

Printre celelalte personaje notabile se numără Evgheni Prigojin, descris de Statele Unite drept fondatorul și liderul neoficial al grupului Wagner de mercenari.

Prigojin, cunoscut sub porecla de „bucătarul lui Putin”, este vizat deja de o rundă de sancțiuni impuse din UE în legătură cu rolul său în „încălcări grave ale drepturilor omului”. El se află și pe lista de sancțiuni a Washingtonului.

Prigojin finanțează Agenția Rusă de Cercetări în Domeniul Internetului, adăugată la rândul ei pe lista de sancțiuni. Această agenție din Sankt Petersburg este cunoscută ca „fabrica de troli” a Rusiei, unde bloggeri lucrează non-stop pentru a inunda internetul cu mesaje pro-Putin și anti-Occidentale.

Soția și mama lui Prigojin, care dețin companii asociate cu acesta, sunt de asemenea pe lista de sancțiuni pregătită de UE.

Propunerile vor trebui sprijinite în unanimitate de statele membre UE.

Urmărește ultimele evoluții ale situației din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro