București: Bărbat arestat după ce a urmărit în trafic o femeie, i-a lovit intenţionat maşina, iar apoi i-ar fi furat din autoturism circa 50.000 euro
Un tânăr de 26 de ani a fost reţinut de poliţiştii bucureşteni, după ce a urmărit o femeie în trafic, cu un scuter, i-a lovit intenţionat maşina, iar apoi i-ar fi furat din autoturism o geantă în care se aflau aproape 50.000 de euro. Tânărul a fost ajutat de alţi doi bărbaţi, care sunt căutaţi de poliţişti. Ulterior, Poliţia Capitalei a anunţat că pentru bărbatul de 26 de ani a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile.
Poliţia Capitalei a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii au făcut cinci percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt calificat, relatează News.ro.
- „În fapt, la data de 1 iunie 2023, Secţia 18 Poliţie a fost sesizată, prin sistem 112, de către o femeie, în vârstă de 28 de ani, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 15.30, în timp ce se afla într-o staţie de alimentare carburant, doi bărbaţi i-ar fi sustras din maşină o geantă ce conţinea sume considerabile, în lei şi valută.
- Cazul a fost preluat de către Serviciul Investigaţii Criminale – Sector 5, iar din cercetări, s-a stabilit că, în timp ce persoana vătămată era staţionată la un semafor din Sectorul 5, cei doi bărbaţi care ar fi urmărit-o prin Capitală, cu un scuter, ar fi intrat cu intenţie în autoturismul condus de victimă, provocând pagube materiale autovehiculului.
- Ulterior, în momentul în care se încheiau actele de constatare amiabilă, unul dintre bănuiţi ar fi sustras din maşina femeii o geantă în care se aflau 48.000 de euro şi 1.800 de lei”, se arată în comunicat.
Poliţia Capitalei a precizat numărul de înmatriculare al scuterului este aferent unui autoturism.
De asemenea, în urma percheziţiilor a fost depistat un tânăr de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei. Alţi doi bărbaţi implicaţi în acest caz sunt căutaţi de poliţişti.