Sari direct la conținut

Bucuresti: Impozitele pe case, terenuri si masini ar putea creste cu 16%. Decizia va fi luata  marti de Consiliul General al Municipiului Bucuresti

HotNews.ro

Taxele si impozitele locale incasate de primariile de sector s-ar putea mari cu 16% de la 1 ianuarie 2013, potrivit unui proiect de hotarare de Consiliu General care va fi discutat, marti. Potrivit primarului Capitalei, Sorin Oprescu, procentul de 16% reprezinta rata inflatiei din ultimii trei ani, iar majorarea vizeaza in principal impozitele pe case, terenuri, masini si taxa pentru parcarile de resedinta.

„Nu este propriu-zis o majorare, ci o aliniere cu inflatia din ultimii trei ani. Toate darile care sunt la sectoare si pe care acestea le incaseaza cresc, de la taxa auto, pe proprietate, pe parcarile de resedinta, cu 16%, taxa dictata de ordonanta de Guvern. In schimb, taxa de cimitir, cea de curatenie, cea care priveste intrarea masinilor de mare tonaj in Bucuresti, taxe pe parcarile publice etc. nu cresc, pentru ca acestea fac parte din ordonanta si sunt la dispozitia Consiliului General”, a precizat Oprescu, citat de Agerpres. Edilul-sef a spus ca s-a consultat in legatura cu aceasta problema cu primarii si cu liderii politici din CGMB.

Propunerea de majorare va fi discutata la sedinta de Consiliu General de marti si se va aplica doar daca alesii locali vor adopta proiectul.

Cat priveste persoanele care deja si-au achitat taxele si impozitele care se vor majora, Oprescu a aratat ca sunt modalitati, aplicabile la fiecare sector, acolo unde se incaseaza aceste taxe, pentru completarea acestora.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro