Bucureștiul intră sub o avertizare meteo severă. Prognoza pentru capitală a fost actualizată acum
Temperaturi ridicate, disconfort termic și nopți tropicale, prognozate pentru Capitală, începând de sâmbătă.
Municipiul București se va afla sub incidența unei atenționări meteorologice cod galben pentru caniculă până luni cel puțin, potrivit prognozei speciale pentru Capitală.
Sâmbătă, 9 august, începând cu ora 12, vremea va deveni caniculară, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeala (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin și vântul slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18…21 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Și duminică, 10 august, canicula și disconfortul termic se vor intensifica; temperatura maximă se va situa în jurul a 37 de grade și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul slab până la moderat. Minima termică va fi de 19…21 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Și luni, 11 august, vremea se va menține caniculară, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza și seara când vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, temporar cu ușoare intensificări.
