Budanov îl contrazice pe Putin și spune că Rusia nu a livrat încă arme nucleare tactice Belarusului
Șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, Kirilo Budanov, a declarat că Rusia nu a livrat încă „niciun singur focos nuclear” din acele arme tactice despre care președintele Vladimir Putin a spus că au fost deja mutate în Belarus, relatează Kyiv Independent.
Potrivit lui Budanov, pregătirea pentru „eventual transfer” este în desfășurare, iar spațiile de depozitare sunt în curs de echipare.
Declarația lui Budanov contrazice o afirmație de pe 16 iunie a dictatorului rus Vladimir Putin, care a declarat că primele arme nucleare tactice ar fi sosit deja în Belarus.
„Aceasta este prima parte. Dar până la sfârşitul verii, până la sfârşitul anului, vom finaliza această acţiune”, a spus liderul de la Kremlin.
De asemenea, Aleksandr Lukașenko a spus pe 13 iunie că Belarusul a început să primească arme nucleare tactice rusești, precizând precizând că unele dintre ele sunt de trei ori mai puternice decât bombele atomice lansate de SUA asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki în 1945.
Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu şi omologul său din Belarus Viktor Khrenin au semnat pentru prima dată un acord privind plasarea armelor nucleare nestrategice ruse pe teritoriul Belarusului pe 26 mai. Şoigu ar fi spus că controlul asupra armamentului va rămâne la Moscova.