Budapesta avertizează ambasadorii din UE să nu comenteze asupra alegerilor din Ungaria. „Altfel, vor avea activitatea extrem de îngreunată în viitor”
Guvernul ungar nu va tolera critici, comentarii sau interferențe ale ambasadorilor statelor UE asupra alegerilor legislative din luna aprilie, a avertizat vineri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, relatează agențiile MTI și EFE, citate de Agerpres.
„În mod clar Bruxelles-ul se pregătește intens pentru alegerile din Ungaria”, a afirmat ministrul Peter Szijjarto înaintea unei întâlniri cu ambasadorii statelor UE acreditați în Ungaria.
„Bruxelles-ul dorește la Budapesta un guvern care să spună ‘da’ războiului, migrației și ideologiei de gen. Noi am spus de mulți ani ‘nu’ Bruxelles-ului, ‘nu’ războiului, migrației și ideologiei de gen”, a transmis șeful diplomației ungare într-un comunicat.
„Este evident că, în fața așteptatei înfrângeri a partidului Tisza (de opoziție), ei încearcă acum să facă totul pentru a eroda încrederea în sistemul nostru electoral, deja ne acuză de manipulare și urmăresc să ne discrediteze. Nu vom accepta asta”, a insistat ministrul ungar de externe.
„Nu vom accepta nicio critică”. În caz contrar…
„Noi nu criticăm sistemele electorale ale altor țări, prin urmare dorim ca al nostru să fie de asemenea respectat”, a susținut Peter Szijjarto, precizând că i-a convocat pe toți ambasadorii statelor UE pentru a le clarifica rolul.
„Un ambasador aflat la post în Ungaria nu are nicio treabă să se amestece în alegerile noastre. Nu vom accepta nicio critică sau comentariu asupra alegerilor din Ungaria”, a atenționat ministrul ungar de externe.
El a avertizat că ambasadorii care „se amestecă, comentează, critică sau interferează” în procesul electoral „vor avea activitatea la Budapesta extrem de îngreunată în viitor. Ei nu se vor putea întâlni cu niciun responsabil din administrația publică și nu vor avea acces mai sus de nivelul de director adjunct de departament” în ministere.
„Noi cerem respect, cerem ca suveranitatea noastră să fie respectată”, a concluzionat ministrul Peter Szijjarto.
Ce arată sondajele
Pentru prima dată după anul 2010, partidul conservator Fidesz al premierului ungar Viktor Orban are un rival cu șanse să-l înlăture de la putere, acesta fiind Peter Magyar, un fost aliat al lui Orban devenit adversar al acestuia în urma unei afaceri politico-conjugale. Magyar a demisionat la începutul anului 2024 din Fidesz după ce a divorțat de Judit Varga, fosta titulară a portofoliului Justiției și o susținătoare a premierului.
Peter Magyar a fondat apoi partidul Tisza, care se descrie drept un partid pro-european de centru-dreapta și este susținut de Bruxelles, care contestă politică suveranistă a premierului Orban. Partidul Tisza s-a impus rapid ca formațiune principală de opoziție, iar la alegerile europarlamentare s-a clasat pe locul doi, după Fidesz, cu aproape 30% din voturi. Într-un sondaj recent Tisza este cotat cu 47% din intențiile de vot și Fidesz cu 39%.

