Bugetare participativă la Primăria Capitalei: Bucureștenii pot vota proiectele depuse de cetățeni și ONG-uri
Începând de astăzi, bucureştenii pot vota proiectele depuse la Primăria Capitalei în cadrul concursului de bugetare participativă. Este vorba despre intervenții punctuale, propuse de cetățeni și ONG-uri, iar proiectele care vor strânge cele mai multe voturi vor primi bani pentru implementare. Printre propuneri se numără amenajarea de piste pentru biciclete, soluții pentru ciorile din Cișmigiu, treceri de pietoni mai vizibile etc.
În competiție au rămas 29 de proiecte din 60 depuse inițial. Valoarea totală a proiectelor din cadrul acestui program se ridică la 2 milioane de lei, iar suma maximă alocată unui proiect este de 500.000 lei (inclusiv TVA). Proiectele declarate câştigătoare vor fi anunţate în data de 23 noiembrie.
În procesul de bugetare participativă au putut depune proiecte toți cetățenii Municipiului București cu vârsta de minim 18 ani, grupurile civice precum și organizațiile neguvernamentale cu sediul social/filială în Municipiul București sau care, prin activitatea lor, au contribuit la rezolvarea unor probleme ale Bucureștiului, chiar dacă nu aveau sediul/filială în Municipiul București.
Cetăţenii pot consulta proiectele depuse pe site-ul platformei Bugetare Participativă. Pentru a vota, cetățenii trebuie să se înregistreze.
Proiectele care au îndeplinit condiţiile de validare şi care au fost declarate eligibile sunt următoarele:
Mobilitate, Accesibilitate Și Siguranța Circulației – 11 proiecte:
- Calea Dorobanți- pistă pentru biciclete cu separatoare de trafic ZICLA ZEBRA;
- Parcări securizate rezidențiale pentru biciclete;
- ZERO victime pe trecerea de pietoni;
- Hărți incluzive și interactive ale transportului în comun;
- Aplicație de sesizare parcare neregulamentară în sprijinul șoferilor;
- Bănci cu încărcare solară;
- Extinderea aplicației InfoTB şi realizarea unei aplicații pentru persoanele cu deficiențe de vedere;
- Infrastructură pentru biciclete: marcaje, parcări și stații de reparat biciclete;
- Calea Văcărești, o zonă fără accidente în rândul pietonilor;
- În siguranță spre școală;
- Un cartier mai prietenos pentru bicicliști.
Amenajare de spații verzi și locuri de joacă – 3 proiecte:
- O oază de relaxare pentru pacienții Spitalului Clinic „Prof Dr. Theodor Burghele”;
- Parc Freerun şi Parkour pt copii şi adolescenţi;
- Locuri de joacă personalizate cu materiale educaționale.
Amenajare spații publice – 2 proiecte:
- “Căsuța Faptelor Bune” – Un loc special amenajat pentru donații destinate copiilor defavorizați;
- B helps U fix own bike and chat – DIY hub comunitar.
Digitalizare – 1 proiect:
- QRiosity – “Promovarea patrimoniului cultural și turistic prin QR cod”.
Punere în siguranță, reabilitare sau restaurare- 1 proiect:
- Plan multianual de gestiune și management al Grădinii Cișmigiu.
Protecția mediului/animalelor- 8 proiecte:
- Staţie de încărcare vehicule electrice şi staţie mobilă;
- Implicare pentru animale – Aplicaţie Web dedicată protejării animalelor;
- O mână de ajutor pentru mediu, cetăţenii şi animalele din Municipiul Bucureşti;
- YES ECO-KIDS – Serial animat despre ecologie (educație non-formală) – 12 episoade;
- Program de conştientizare a populaţiei privind colectarea separată a deşeurilor;
- Roboțica roz-verde (Slogan: Copiii colectează – Parcul reciclează);
- Ciorile din Grădina Cișmigiu | Vecini cu aripi;
- Compostare comunitară în Cotroceni.
Sport – 3 proiecte:
- Piste alergare de tartan în Parcul Circului;
- Cross-ul promovării sporturilor în București;
- Calisthenics – sport în aer liber, bare de tracțiuni profesionale și moderne pentru sportul de masă.