Bugetul pe 2026: Cine primește mai mult și cine mai puțin. Două instituții, creștere de peste 200% față de 2025
Datele din proiectul de buget pe 2026 arată creșteri semnificative ale finanțării pentru unele ministere și instituții din domenii precum energia, apărarea, fondurile europene sau digitalizarea, dar și pentru Înalta Curte și Parchetu General. Creșteri importante vor fi și pentru Administrația Prezidențială și pentru SRI. În schimb, Sănătatea se află printre domeniile pentru care bugetul va fi redus față de anul trecut.
Citește și
Proiectul bugetului de stat stabilește sumele pe care instituțiile publice le pot cheltui sau angaja pentru proiecte viitoare. Creditele bugetare reprezintă sumele ce pot fi plătite efectiv într-un an, iar creditele de angajament indică limita maximă a contractelor ce pot fi semnate, inclusiv pentru proiecte multianuale.
Creșteri puternice pentru energie, fonduri europene și economie
Una dintre cele mai mari creșteri apare la Ministerul Energiei, unde creditele bugetare ajung la 19,7 miliarde de lei, cu 268% mai mult decât în 2025, iar creditele de angajament sunt de 10,2 miliarde de lei, în creștere cu 24%.
Bugetul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene crește puternic, cu credite bugetare de peste 12,6 miliarde de lei, cu 72,3% mai mari față de anul anterior, iar creditele de angajament depășesc 17,8 miliarde de lei.
Și Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului primește o majorare consistentă: 3,7 miliarde de lei credite bugetare, cu 59,4% mai mult, și 3,9 miliarde lei credite de angajament, în creștere cu 79,5%.
Bugete mai mari pentru apărare și ordine publică
Ministerul Apărării Naționale rămâne una dintre instituțiile cu cele mai mari alocări, cu 49,3 miliarde de lei credite bugetare, în creștere cu 16%, și 112 miliarde de lei credite de angajament.
La Ministerul Afacerilor Interne bugetul ajunge la 35,4 miliarde de lei, cu o creștere de 3,8%, iar creditele de angajament sunt de 36,2 miliarde de lei.
Cât primesc transporturile, educația și agricultura
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are prevăzute credite bugetare de peste 42 miliarde de lei, ușor mai mici decât în 2025 (-3,66%), iar creditele de angajament depășesc 109,9 miliarde de lei.
La Ministerul Educației și Cercetării bugetul ajunge la 64,7 miliarde de lei, în creștere cu 5,78%, iar creditele de angajament sunt de 65,2 miliarde de lei.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale primește 27,7 miliarde de lei credite bugetare (+5%) și 43,7 miliarde de lei credite de angajament, în creștere cu 65%, ceea ce indică proiecte majore planificate pentru anii următori.
Scăderi la muncă, sănătate și dezvoltare
În schimb, proiectul de buget arată reduceri la unele ministere.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale are 91,8 miliarde de lei credite bugetare, cu 7,5% mai puțin decât în 2025.
La Ministerul Sănătății creditele bugetare scad la 22,8 miliarde de lei (-13%), deși creditele de angajament cresc la 31,1 miliarde de lei, semn că sunt pregătite investiții pe termen mai lung.
De asemenea, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației are o scădere a plăților efective, cu 22,8 miliarde de lei credite bugetare (-20%), dar creditele de angajament cresc puternic, la 39,2 miliarde de lei (+67%).
Cât primește Administrația Prezidențială
La nivelul instituțiilor statului, Administrația Prezidențială are 103,4 milioane lei credite bugetare, în creștere cu 44%, iar creditele de angajament sunt de 124,4 milioane lei.
Senatul României are 259 milioane lei, iar Camera Deputaților 278 milioane lei credite bugetare, cu creșteri nesemnificative.
În sistemul judiciar, Înalta Curte de Casație și Justiție are un buget de aproximativ 5 miliarde de lei, în creștere cu 49%, iar Ministerul Public ajunge la 2,8 miliarde de lei, cu o creștere de 65%.
Cât primesc serviciile de informații
Bugetul Serviciul Român de Informații depășește 5,2 miliarde de lei, în creștere cu 13,8%, în timp ce Serviciul de Informații Externe are 812,5 milioane de lei.
La Serviciul de Telecomunicații Speciale bugetul scade la 1,5 miliarde de lei, cu aproape 30% mai puțin decât în 2025.
În rândul autorităților autonome, Consiliul Național al Audiovizualului înregistrează una dintre cele mai mari creșteri, cu 47,7 milioane de lei credite bugetare (+126%), iar creditele de angajament ajung la 118,7 milioane lei.
Cât primește fiecare instituție
Administraţia Prezidenţială
- Credite Bugetare: 103,4 milioane lei, în creștere cu 44% față de execuția preliminată pe 2025
- Credite de angajament: 124,4 milioane lei, în creștere cu 73% față de execuția preliminată pe 2025
Senatul României
- Credite bugetare: 259 milioane lei, în creștere cu 2%
- Credite de angajament: 259 milioane lei, în creștere cu 25%
Camera Deputaților
- Credite bugetare: 278 milioane lei, în creștere cu 3,5%
- Credite de angajament: 954 milioane lei, în creștere cu 64%
Creștere de aproape 50% pentru Înalta Curte de Casație și Justiție
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- Credite bugetare: 5 miliarde lei, în creștere cu 49%
- Credite de angajament: 5 miliarde lei, în creștere cu 49%
Curtea Constituțională
- Credite bugetare: 44,3 milioane lei, în creștere cu 4,5%
- Credite de angajament: 44,3 milioane lei, în creștere cu 4,5%
Secretariatul General al Guvernului
- Credite bugetare: 2,6 miliarde lei, în creștere cu 30%
- Credite de angajament: 2,8 miliarde lei, în creștere cu 25%
Ministerul Afacerilor Interne
- Credite bugetare: 35,4 miliarde lei, în creștere cu 3,8%
- Credite de angajament: 36,2 miliarde lei, la fel ca în 2025
Ministerul Afacerilor Externe
- Credite bugetare: 1,6 miliarde lei, scădere cu 5%
- Credite de angajament: 1,8 miliarde lei, creștere cu 12%
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
- Credite bugetare: 27,7 miliarde lei, în creștere cu 5%
- Credite de angajament: 43,7 miliarde lei, în creștere cu 65%
Ministerul Apărării Naţionale
- Credite bugetare: 49,3 miliarde lei, în creștere cu 16%
- Credite de angajament: 112 miliarde lei, în creștere cu 1%
Ministerul Culturii:
- credite bugetare: peste 1,4 miliarde de lei, în creștere cu 3,7%
- credite de angajament: peste 2,1 miliarde de lei, în creștere cu 56,2%
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii:
- credite bugetare: peste 42,03 miliarde de lei, în scădere cu 3,66%
- credite de angajament: peste 109,9 miliarde de lei, în scădere cu 4,83%
Ministerul Educației și Cercetării:
- credite bugetare: peste 64,7 miliarde de lei, în creștere cu 5,78%
- credite de angajament: peste 65,2 miliarde de lei, în creștere cu 5,91%
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE):
- credite bugetare: peste 12,6 miliarde de lei, în creștere cu 72,3%
- credite de angajament: peste 17,8 miliarde de lei, în creștere cu 13,9%
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale:
- credite bugetare: peste 91,8 miliarde de lei, în scădere cu 7,51%
- credite de angajament: peste 92,4 miliarde de lei, în scădere cu 7,3%
Ministerul Energiei, creștere cu 268% față de 2025
Ministerul Finanțelor:
- Credite Bugetare: 12,1 miliarde lei în 2026, în creștere cu 9,38% față de execuția preliminată pe 2025
- Credite de angajament: 21,5 miliarde lei în 2026, în creștere cu 27,8% față de execuția preliminată pe 2025
Ministerul Finanțelor (acțiuni generale)
- Credite bugetare: 112,8 miliarde lei în 2026, în creștere cu 29% față de execuția preliminată pe 2025
- Credite de angajament: 112,8 miliarde lei în 2026, în creștere cu 28,5% față de execuția preliminată pe 2025
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului:
- Credite bugetare: 3,7 miliarde lei, în creștere cu 59,4% față de 2025
- Credite de angajament: 3,9 miliarde lei, în creștere cu 79,5% față de 2025
Ministerul Energiei:
- Credite bugetare: 19,7 miliarde lei, în creștere cu 268% față de 2025
- Credite de angajament: 10,2 miliarde lei, în creștere cu 24%
Ministerul Justiției:
- Credite bugetare: 4,3 miliarde lei, în creștere cu 5% față de 2025
- Credite de angajament: 4,6 miliarde lei, în creștere cu 12% față de 2025
Ministerul Sănătății, scădere de 13%. Parchetul General, creștere de 65%
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației:
- Credite bugetare: 22,8 miliarde lei, în scădere cu 20% față de 2025
- Credite de angajament: 39,2 miliarde lei, în creștere cu 67% față de 2025
Ministerul Public:
- Credite bugetare: 2,8 miliarde lei, în creștere cu 65%
- Credite de angajament: 2,6 miliarde lei, în creștere cu 36%
Ministerul Sănătății:
- Credite bugetare: 22,8 miliarde lei, în scădere cu 13%
- Credite de angajament: 31,1 miliarde lei, în creștere cu 32%
Ministerul Mediului
- Credite bugetare: 5,9 miliarde lei, în creștere cu 12,7%
- Credite de angajament: 4,6 miliarde lei, în scădere cu 18%
Serviciul Român de Informații (SRI):
- credite bugetare: de peste 5,2 miliarde de lei, în creștere 13,8%
- credite de angajament: de peste 5,6 miliarde de lei, în creștere cu 23,1%
Serviciul de Informații Externe (SIE):
- credite bugetare: peste 812,5 milioane de lei, în creștere cu 0,85%
- credite de angajament: peste 762,5 milioane de lei, în scădere cu 13,8%
Serviciul de Protecție și Pază (SPP):
- credite bugetare: peste 408,9 milioane de lei, în scădere cu 9,2%
- credite de angajament: peste 415,4 milioane de lei, în creștere cu 4,7%
Serviciul de telecomunicații Speciale (STS):
- credite bugetare: de peste 1,5 miliarde de lei, în scădere cu 29,3%
- credite de angajament: de peste 1,6 miliarde de lei, în scădere cu 16,1%
Bugetul CNCD creștere cu peste 200%
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD):
- credite bugetare: peste 35,6 milioane de lei, în creștere cu 229,3%
- credite de angajament: peste 35,6 milioane de lei, în creștere cu 229,3%
Academia Română:
- credite bugetare: peste 752,9 milioane de lei, în creștere cu 32%
- credite de angajament: peste 776,8 milioane de lei, în creștere cu 35%
Institutul Cultural Român:
- credite bugetare: peste 35,3 milioane de lei, în scădere cu 0,8%
- credite de angajament: peste 35,3 milioane de lei, în scădere cu 0,8%
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM):
- credite bugetare: peste 280,8 milioane de lei, în creștere cu 8,5%
- credite de angajament: peste 289,2 milioane de lei, în creștere cu 11,79%
Consiliul Economic și Social (CES):
- credite bugetare: peste 14,8 milioane de lei, în creștere cu 35,5%
- credite de angajament: peste 14,8 milioane de lei, în creștere cu 35,5%
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC):
- credite bugetare: peste 22,1 milioane de lei, în creștere cu 27,2%
- credite de angajament: peste 22,1 milioane de lei, în creștere cu 27,2%
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului:
- credite bugetare: peste 25,04 milioane de lei, în creștere cu 9,88%
- credite de angajament: peste 25,04 milioane de lei, în creștere cu 9,88%
Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale:
- credite bugetare: peste 656,4 milioane de lei, în creștere cu 83,5%
- credite de angajament: peste 743,2 milioane de lei, în creștere cu 137,7%
Consiliul Legislativ (CL):
- credite bugetare: peste 14,8 milioane de lei, în creștere 0,75%
- credite de angajament: peste 14,8 milioane de lei, în creștere 0,75%
Curtea de Conturi:
- credite bugetare: peste 557,7 milioane de lei, în creștere 12,9%
- credite de angajament: peste 573,1 milioane de lei, în creștere 16,22%
Consiliul Concurenței:
- credite bugetare: peste 126,08 milioane de lei, în creștere 25,7%
- credite de angajament: peste 131,09 milioane de lei, în creștere cu 30,7%
Avocatul Poporului:
- credite bugetare: peste 24,2 milioane de lei, în scădere cu 2,8%
- credite de angajament: peste 24,2 milioane de lei, în scădere cu 2,8%
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS):
- credite bugetare: peste 27,8 milioane de lei, în scădere cu 2%
- credite de angajament: peste 27,8 milioane de lei, în scădere cu 2%
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA):
- credite bugetare: peste 47,7 milioane de lei, în creștere cu 126,5%
- credite de angajament: peste 118,7 milioane de lei, în creștere cu 463,4%
Academia Oamenilor de Știință
- Credite bugetare: 11,1 milioane lei, la fel ca în 2025
- Credite de angajament: 11,1 milioane lei, la fel ca în 2025
Agenția Națională de Integritate
- Credite bugetare: 44,8 milioane lei, în scădere cu 37%
- Credite de angajament: 44,8 milioane, în scădere cu 37%
Autoritatea Electorală Permanentă:
- Credite bugetare: 289,7 milioane lei, în scădere cu 62%
- Credite de angajament: 322 milioane lei, în scădere cu 58%
Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
- Credite bugetare: 6,2 milioane lei, în creștere cu 6%
- Credite de angajament: 6,2 milioane lei, în creștere cu 6%
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
- Credite bugetare: 1,4 miliarde lei, în creștere cu 5%
- Credite de angajament: 1,4 miliarde lei, în creștere cu 6%
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES
- Credite bugetare: 31,2 milioane lei, în creștere cu 1,5%
- Credite de angajament: 31,2 milioane lei, în creștere cu 1,5%
Societatea Romană de Radiodifuziune
- Credite bugetare: 470 milioane lei, în creștere cu 4%
- Credite de angajament: 470 milioane lei, în creștere cu 4%
Societatea Romană de Televiziune:
- Credite bugetare: 500 milioane lei, în creștere cu 3%
- Credite de angajament: 500 milioane lei, în creștere cu 3%
Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat
- Credite bugetare: 15,1 milioane lei, în creștere cu 5,7%
- Credite de angajament: 15,1 milioane lei, în creștere cu 5,7%
Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989
- Credite bugetare: 4,1 milioane lei, în creștere cu 1,3%
- Credite de angajament: 4,1 milioane lei, în creștere cu 1,3%
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăților
- Credite bugetare: 30,7 milioane lei, în creștere cu 1%
- Credite de angajament: 30,7 milioane lei, în creștere cu 1%
Secretariatul de Stat pentru Culte
- Credite bugetare: 2,6 milioane lei, în scădere cu 5%
- Credite de angajament: 2,6 milioane lei, în scădere cu 5%
Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei
- Credite bugetare: 4,8 milioane lei, în scădere de 4,7%
- Credite de angajament: 4,8 milioane lei, în scădere cu 4,7%.