Sari direct la conținut

Bulgaria construieste autostrazi la fel de repede ca Serbia. Croatia e fara concurenta in Balcani. Cum sta Romania la capitolul autostrazi in comparatie cu vecinii

HotNews.ro
Autostrazile in Romania, Foto: CNADNR
Autostrazile in Romania, Foto: CNADNR

Presa bulgara analizeaza situatia autostrazilor din unele tari din Balcani, ajungand la concluzia ca Bulgaria construieste cam la fel de repede ca Serbia, desi oficialii de la Sofia prezinta rapoarte triumfaliste, dar este mult in urma Croatiei. Romania, spre exemplu, are tot 747 de km de autostrada, cati numara in 2015, Bulgaria a construit in total 740 (cu jumatate din populatia Romaniei) iar Croatia se lauda cu 1310 km (tara de doua ori mai mica decat Bulgaria).

La sfârşitul anului 2009, (an în care Borisov vine pentru prima dată la putere) autostrăzile în Bulgaria au o lungime totală de 418 km. Şapte ani mai târziu, lungimea acestora a crescut la 740 de km, conform datelor INS şi Eurostat. În anul 2017, nu au fost inaugurate tronsoane de drum. Asta înseamnă că, în perioada 2009-2016, în Bulgaria au fost construiţi şi daţi în exploatare 322 de km de autostradă, transmite site-ul Mediapool, citat de Rador.

“Dacă trebuie să facem o comparaţie, Serbia a construit – în perioada 2010-2017 – autostrăzi cu o lungime de 110 kilometri, iar Bulgaria a construit 350 de kilometri. Comparativ cu Serbia, construirea de autostrăzi în Bulgaria este de trei ori mai rapidă”, declara pe 25 octombrie ministrul dezvoltării reginale din Bulgaria, Nikolai Nankov.

Ministrul dezvoltării regionale, Nikolai Nankov, anunţă 350 de km, incluzând şi drumul de mare viteză din partea de nord a Sofiei şi şoseaua de centură a capitalei, care are şi ea limită de gabarit. Nu este clar dacă aceste tronsoane sunt incluse în datele INS.

Construirea de autostrăzi în Bulgaria se face cu bani europeni, pe linia politicii de apropiere. Bulgaria co-finanţează proiectele cu 15% din bugetul naţional. În aceeaşi perioadă, din 2009 până în 2017, Serbia a construit şi dat în exploatare 252 de km de autostradă, după cum arată datele Institutului de Statistică al Serbiei şi ale companiei Coridoare-Serbia, care răspunde de construcţia autostrăzilor. Eurostat nu deţine date cu privire la drumurile din Serbia.

Asta înseamnă că, în ultimii şapte ani, Bulgaria a construit cu 70 de km de autostradă mai mult decât Serbia, ceea ce, în niciun caz, asta nu înseamnă de trei ori mai mult, după cum susţine ministrul Nankov. Raportul dintre Bulgaria şi Serbia este de 322 la 252 km.

Ministrul dezvoltării regionale spune că, din 2010 până în prezent, Serbia a construit 110 km de autostradă, ceea ce, în mod evident, nu corespunde cu datele oficiale ale statisticii sârbe. Cel mai probabil, ministrul Nankov a luat aceste date de pe site-ul sârb Insinomer, însa ele se referă la o perioadă mai scurtă (după anul 2012) decât cea cu care el face comparaţia (după 2010).

  • Bulgaria construieşte  cu bani europeni, Serbia – cu împrumuturi 

Datele de la statisticile naţionale ale celor două state arată că, în Bulgaria şi în Serbia, lucrările de construcţie la autostrăzi au loc mai mult sau mai puţin la fel, anii de lucrări intense alternând cu cei de stagnare.

Finanţarea este diferită. Bulgaria se bazează pe fondurile europene; de aceea, perioadele sale puternice sunt legate de finalizarea financiară a perioadei de program. Serbia îşi construieşte autostrăzile cu împrumuturi de la Banca Mondială, BEI, BERD, de la EXIM şi prin împrumuturi din Azerbaidjan.

Cum evoluează lucrările de construcţie în ultimii zece ani? Serviciul de Statistică din Serbia pune la dispoziţie date online pentru perioada 2006 – prezent. Atunci, Serbia are 374 de km de autostradă, iar Bulgaria, cu 20 de km mai mult.

Până la sfârşitul anului 2011, sârbii avansează serios, cu 595 de km faţă de cei 458 ale Bulgariei. Urmează însă trei ani în care în Serbia nu se construieşte. În acelaşi timp, Bulgaria absoarbe mulţi bani europeni, pentru că perioada 2012-2015 coincide cu finele financiar al precedentei perioade de program şi, la sfârşitul anului 2015, Bulgaria are 734 de km comparativ cu cei 639 km ai Serbiei. În ultimii doi ani, însă, lucrurile se schimbă şi Serbia conduce din nou, cu 777 contra 740 de km.

În aprilie 2017, vecina noastră de la vest are deja 747 de km de autostradă, conform datelor Coridoare-Serbia. Potrivit companiei, în acest an vor fi daţi în exploatare 122 de noi km de autostradă. În luna septembrie, preşedintele sârb Aleksandar Vucic a tăiat panglica pentru încă 30 de km de autostradă şi, astfel, Serbia are deja 777 de km de autostradă. Vom vedea la sfârşitul anului dacă ambiţiosul plan va fi fost şi dus la îndeplinire.

În acelaşi timp, în Bulgaria avem 740 de km de autostradă la sfârşitul anului 2016, conform datelor INS. În anul 2017, nu au fost date în exploatare noi tronsoane de autostradă. În construcţie sunt doar două segmente din autostrada Struma – între Blagoevgrad şi Krupnik şi de la Kresna la Sandanski.

  • Croaţia e fără concurenţă în Balcani

Şi dacă Bulgaria se compară cu Serbia în privinţa construirii autstrăzilor, vecina noastră de la vest se compară cu Croaţia, care nu are concurenţi în Balcani. Deşi Croaţia are cea mai mică suprafaţă dintre cele trei state, fiind aproape de două ori mai mică decât Bulgaria, acolo s-au construit 1.310 km de autostradă. În Croaţia însă, este introdus un sistem Toll pentru traversarea contra cost a autostrăzilor, iar taxele sunt mult mai mari decât cele din Bulgaria. În Bulgaria există o opoziţie cu privire la introducerea sistemului de taxare. Turcia are 2.159 de km de autostradă, România – 747 km, iar Macedonia – 259 de km, arată datele Eurostat pentru anul 2015. De mentionat ca Romania nu a inaugurat in 2016 nici un kilometru de autostrada. (sursa: Mediapool, traducere realizata de Rador)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro