Bundeswehr-ul atinge un maxim al ultimului deceniu. Recrutări record și planuri de extindere
Numărul soldaților germani a crescut la cel mai înalt nivel din ultimii 12 ani, ajungând în prezent la 184.200 de militari în serviciu, a declarat marți ministrul german al Apărării, Boris Pistorius.
Forțele active ale Bundeswehr-ului (armata germană) au crescut cu aproximativ 3.000 de soldați în 2025, acestea fiind cele mai bune cifre de recrutare din ultimii 15 ani, a spus Pistorius, pentru agenția germană de presă DPA.
Germania dorește să crească numărul de soldați la 260.000 până la mijlocul anilor 2030, în conformitate cu noile obiective NATO convenite anul trecut, în contextul unei creșteri a amenințării din partea Rusiei, notează Agerpres.
După luni de dezbateri tensionate, guvernul cancelarului Friedrich Merz a reintrodus un program de serviciu militar la sfârșitul anului trecut.
Schema este inițial voluntară, dar ar putea deveni obligatorie dacă nivelul de recrutare nu atinge obiectivele necesare.
Ministrul german al Apărării a mai spus marți că cifrele în creștere ale înrolărilor sunt un semn de încredere în Bundeswehr.
„Tinerii sunt din ce în ce mai dispuși să se dedice securității externe a Germaniei”, a afirmat Pistorius.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a precizat, pe de altă parte, că armata germană are nevoie urgentă de personal, echipamente și infrastructură, având în vedere situația de securitate și noile obiective ale Alianței Nord-Atlantice.
