Butoiul cu pulbere al Europei pare a se muta în Est

Estul pribegit al Europei se cutremură din temelii. Lumea rusească are probleme ontologice “la ea acasă”, în spațiul traditional de control ideologic (spațiul ex-sovietic).De la Tbilisi la Chișinău, de la Erevan la Kiev, tot vestul spațiului ex-sovietic cere reconvertiri geopolitice, nu se mai lasă încorsetat de ukazuri.Turbulențele de la Tbilisi, instabilitățile cronice de la Chișinău, Maidanurile ucrainene, puseele antirusești de la Erevan etc. reclamăo mai mare prezență politică, economică și geopolitică a Uniunii Europeneîntr-un spațiu în care instrumentul Parteneriatului Estic nu mai este nici suficient, nici credibil.

Este nevoie ca noua Uniune Europeană să fie mai puțin surdă în spațiul extins al Mării Negre și al Parteneriatului Estic, să țeasă politici mai articulate, mai coerente, mai inspirate. Nu în sensul unor partituri tactice sau strategice comune cu Moscova, ca în cazul recent al Chișinăului. Ci prin politici de reducere constantă a influenței geopolitice rusești în spațiu, politici care să corespundă/răspundă mai degrabă viziunii membrilor est-europeni ai Uniunii și țărilor baltice privind geopolitica acestui spațiu decât intereselor mereu speciale și parțial distructive ale Berlinului.

Desi turbulențe se produc periodic în spațiul ex-sovietic, pe fondul unei coabitări geopolitice ruso-occidentale aflate de câteva zeci de ani, aici, în echilibru instabil, sunt semne că noul “est” european (împins constant, prin nevoile popoarelor din regiune de a respira libertăți, de la Varșovia la București, de la București la Chișinău, de la București la Kiev etc.) nu mai iubește coabitarea ruso-occidentală, cere clarificări. Când o tensiune geopolitică se stinge la Chișinău (urmare a pactului non-beligerant ruso-occidental de ordin cel puțin tactic privind R. Moldova, ale cărei posibile consecințe le-am detaliat anterior, tot pe portalul Contributors), o alta se aprinde la Tbilisi. Iar lumânări care pot provoca incendii și explozii există peste tot în acest spațiu, de la Azov în Caucaz.

Butoiul cu pulbere al Europei pare a se muta în Est.

Dincolo de mini-revoluțiile colorate de la Tbilisi sau Erevan, de rebeliunile anti-rusești de la Minsk sau de rezistența împotriva totalitarismului pe care o trăiește chiar spațiul rusesc, Ucraina rămâne teritoriul predilect de fermentare a viitoarelor evoluții emblematice care pot produce reconfigurări geopolitice în acest spațiu.

De modul în care actuala și viitoarea putere de la Kiev (odată cu alegerile parlamentare anticipate de la 21 iulie a.c. noul președinte Volodimit Zelenski va avea o majoritate uriașă de partea sa în Rada Supremă) va ști să genereze coeziuni interne împăcând în același proiect de țară nostalgiile pro-rusești ale estului său, apetitul european în creștere al elitelor sau naționalismul xenofob care cere autohtonisme structurale va depinde în mare parte viitoarea configurație geopolitică a noului est european.

Ucraina rămâne, ca atare, cheia și spațiul emblematic al noii arhitecturi geopolitice în estul continentului european și la Marea Neagră.

În momentul de față, câteva fisuri în liniștea electorală de la Kiev pot genera explozii controlate din exterior. Dincolo de cele prea cunoscute publicului larg (încordările militariste din acvatoriile Mării Negre și Mării Azov, conflictul nerezolvat din raioanele de est ale Ucrainei / Donbassul etc.), una dintre fisurile care pot genera dezastre în următorii ani o reprezintă disoluția critică a ortodoxiei în Ucraina, alimentată nu numai de conflictul ideologic și religios dintre Moscova și Kiev, nu numai de disputele interminabile privind dreptul canonic internațional în Ucraina, dar și de conflicte și războaie subterane ale ereticilor de serviciu din Ucraina.

După nici jumătate de an de la înființarea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei / BOU (condusă de mitropolitul Epifanie), pe baza tomosului acordat de Patriarhia Constantinopolului în ianuarie a.c. și organizarea, în decembrie 2018, a unui Sinod extins cu participarea înalților ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Kievului (patriarh Filaret) și ai Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene (episcopul Macarie), clericii ucraineni generează noi răscoale și divorțuri care împiedică din nou procesul mitic de “unificare” a bisericilor ortodoxe din Ucraina.

La 20 iunie a.c., fostul patriarh al Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Kievului, Filaret (actualmente Patriarh Onorific al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei), a denunțat oficial noua Biserică Ortodoxă a Ucrainei, a retras sprijinul acordat acesteia și a restabilit, pe baza unui Sinod “kievean” la care au participat clerici apropiați acestuia, Biserica Ortodoxă Ucraineană – Mitropolia Kievului, anulând decizia de desființare a acestei Biserici (decizie adoptată în decembrie 2018). Patriarhul Filaret a precizat în acest context că tomosul primit de Biserica Ortodoxă a Ucrainei este inacceptabil (acesta ar statua relații de dependență a BOU de Patriarhia Constantinopolului) și l-a acuzat pe Întâistătătorul acestei Biserici, mitropolitul Epifanie, că nu și-a respecttat angajamentele prin care a obținut sprijinul clericilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Kievului (patriarh Filaret) pentru înființarea noii Biserici. Totodată, pattiarhul Filaret a declarat că Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Kievului nu este desființată nici de jure nici de facto, întrucât parcursul legislativ intern privind desființarea acestei Biserici nu se va fi finalizat încă.

Practic, prin decizii ale acestui Sinod, la 20 iunie a.c. a fost restabilită astfel Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Kievului și a fost reconfirmat / reales în fruntea acesteia patriarhul Filaret.

Notă: Potrivit presei românești din Ucraina („Libertatea Cuvîntului”), „Patriarhul onorific Filaret a convocat joi (20 iunie a.c.) la Kiev „Sinodul local al Patriarhiei Kievului”, în cadrul căruia s-a luat decizia de a se restabili Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Kievului), structură bisericească ce ar fi trebuit să se dizolve în Biserica Ortodoxă Autocefală a Ucrainei, recunoscută de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol și condusă de Mitropolitul Epifanie. În special „sinodul Patriarhiei Kievului” a anulat decizia „Sinodului unificator”, al Ortodoxiei din Ucraina, care a avut loc la 15 decembrie 2018 în catedrala Sfânta Sofia din Kiev. Adepții patriarhului Filaret susțin că nu a existat un Sinod al Patriarhiei Kievului, ci o simplă colectare de semnături pentru rezoluția Sinodului local”. „În Ucraina vor exista astfel trei biserici ortodoxe – Biserica Ortodoxă Ucraineană subordonată Patriarhiei de la Moscova, Biserica Ortodoxă Ucraineană care a primit tomosul cu privire la autocefalie, însă rămâne în subordinea Patriarhiei Constantinopolului… și totodată va continua să funcționeze și Biserica Ortodoxă Ucraineană Independentă”, a subliniat Filaret. Anterior, Filaret a declarat că decizia privind încetarea activității BOU (PK) nu a fost depusă la organele juridice competente, prin urmare, Patriarhia Kievului continuă să existe.

Potrivit experților ucraineni, între Filaret și Epifanie s-au amplificat, în ultimele luni, divergențele și animozitățile care au condus, în ianuarie 2019, la excluderea de la conducerea noii Biserici a fostului patriarh Filaret. Încă din luna mai a.c. patriarhul Filaret a precizat public că Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Kievului continuă să existe și de jure și de facto, iar el va fi rămas astfel patriarh în funcție. Neînțelegerile dintre cei doi clerici au condus într-un final la oficializarea “divorțului religios” dintre aceștia, inclusiv a celui dintre structurile religioase controlate de ei. Alegerile prezidențiale din martie 2019, care au condus la schimbarea președintelui Ucrainei și la reducerea influenței lui Petro Poroșenko asupra noii Biserici Ortodoxe a Ucrainei (pe care în dese rânduri a numit-o „creație proprie”), a facilitat actualul “divorț religios”.

În replică la acțiunile patriarhului Filaret, ieri, 24 iunie a.c., mitropolitul Epifanie a convocat un Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei / BOU, care a adoptat o serie de decizii punitive privindu-l pe patriarhul Filaret și pe clericii apropiați acestuia. Reuniunea sinodală a avut loc în casa mitropolitului Epifanie, care se află pe teritoriul Bisericii Sfânta Sofia din Kiev. La reuniune au participat 10 dintre cei 12 membri ai Sinodului. Au lipsit patriarhul onorific Filaret (care este unul dintre cei trei membri permanenți ai Sinodului BOU) și arhiepiscopul Serghei al Donețkului.

Sinodul de ieri al BOU a adoptat următoarele decizii: toate bisericile / hramurile și mănăstirile care aparțin Patriarhiei Kievului (condusă de Filaret) vor fi transferate și vor trece sub jurisdicția directă a Bisericii Ortodoxe ucrainene / BOU (întrucât “patriarhul onorific Filaret a încălcat termenele prevăzute privind crearea eparhiei Kievului în cadrul BOU”); au fost excluși din componența episcopatului BOU înalții prelați Iosif, mitropolit de Belgorod și episcopul Petru (Moscaleov), vicar al Eparhiei Belgorod; Sinodul a declarat nule și fără efect juridic și canonic deciziile patriarhului onorific Filaret adoptate în cadrul adunării de la 20 iunie 2019, întrucât “persoanele convocate de acesta la reuniune nu au avut competențele de a adopta decizii” în numele BOU; i-a fost retras patriarhului onorific Filaret dreptul de a conduce eparhia Kievului; totodată, s-a decis menținerea acestuia în componența Sinodului BOU (unde este lipsit de capacitatea de a controla ceilalți membri ai Sinodului, fideli lui Epifanie), respectiv în componența episcopatului BOU – potrivit deciziei Sinodului BOU, acestuia “i-au fost retrase drepturile și obligațiile canonice legate de conducerea eparhiei Kievului”.

Sinodul BOU a reiterat poziția anterioară potrivit căreia Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Kievului nu mai există d.p.d.v. juridic și canonic încă de la 30 ianuarie 2019.

Recentul conflict schismatic din Ucraina poate avea consecințe canonice, politice și juridice directe și indirecte. Este de așteptat ca presiunile BOU (și ale administrațiilor locale apropiate acestei Biserici) asupra bisericilor care aparțin Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Moscovei (presiuni cu scopul trecerii acestora în compunerea BOU) să slăbească în intensitate (deși, paradoxal, în regiunea Cernăuți aceste presiuni s-au reactivat recent); se confirmă că “armonia” și „unitatea” Bisericilor Ortodoxe din Ucraina sunt departe de a se consolida; tendințele de rebeliune schismatică se vor accentua și în perioada următoare; practic, situația religioasă din Ucraina indică același nivel de pulverizare ca și cel anterior creării noii Biserici Ortodoxe a Ucrainei(decembrie 2018, ianuarie 2019); se confirmă justețea abordărilor precaute față de noua Biserică Ortodoxă a Ucrainei din partea celorlalte Biserici Ortodoxe naționale (în marea lor majoritate, acestea au cerut noii BOU să obțină nivelul de coeziune și unitate necesar pregătirii recunoașterii pe plan extern a acestei Biserici; în momentul de față, BOU nu este recunoscută internațional). Noua situație confirmă implicit justețea poziționării corecte a Bisericii Ortodoxe Române față de noua BOU care a primit tomosul de autocefalie din partea Patriahiei Ecumenice.

Actuala revenire la “schemele schismatice” anterioare momentului acordării tomosului de către Patriarhia Constantinopolului confirmă și incapacitatea Patriarhiei ecumenice de a crea coeziuni canonice în Ucraina. Tomosul Constantinopolului pare acum a fi fost “mărul otrăvit” care a semănat discordie în Ucraina, creând efectul contrar celui anticipat.

Perspectivele sunt sumbre – este de așteptat ca schismele actuale să se agraveze și să se cronicizeze / “instituționalizeze” în timp.

Noul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a fost ales la putere în aprilie a.c. pe baza așteptărilor heterogene ale populației țării, se confruntă astfel din ce în ce mai clar cu discordii și disfuncții care vor deveni din ce în ce mai turbulente, în plan religios și nu numai. Unii experți ucraineni apreciază că este nevoie de exercitarea unei președinții de tip “ecumenic”, care să împace viziuni și așteptări divergente ale diferitelor categorii de cetățeni ucraineni. Pe de altă parte, “ecumenismul” este și o soluție cu posibile efecte perverse, dacă nivelul disoluților interne va fi atins deja pragul său critic – în acest caz, “ecumenismul” va fi perceput ca fiind echivalent incapacității de a armoniza viziunile divergente manifeste în societatea ucraineană, iar politicile ecumenice ale lui Ze(lenski) vor fi văzute ca fiind “slabe” de către cetățenii ucraineni.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro