„Cada din baie era plină de medicamente”. Cum a plătit Israelul România comunistă pentru a-și repatria oamenii

Actrița Sandra Sade își amintește că, în copilărie, în România, era ceva neobișnuit în casa familiei sale. Oamenii veneau și plecau; vorbeau în șoaptă și se temeau permanent, scrie presa din Israel. Abia mai târziu a înțeles că familia ei era implicată în eforturi clandestine de a aduce medicamente esențiale evreilor, într-o perioadă în care antibioticele și morfina erau raresau interzise.

„Cada din baie era plină de medicamente”, a spus ea. „Veneau curierii, le luau și nu puneau nicio întrebare.”

Prețul plătit a fost mare. Tatăl ei a fost arestat și trimis la muncă silnică să demonteze nave scufundate, o sarcină deosebit de periculoasă. În 1964, mama ei a imigrat în Israel cu copiii și bunicii în vârstă, în timp ce tatăl ei a rămas în închisoare. Familia s-a reunit mult mai târziu.

O altă poveste este cea a lui Dudi Ben-Yishai, născut în 1928 în județul Iași. Familia sa a imigrat în Israel în 1950, lăsându-l singur în România. Timp de 12 ani, a lucrat ca inginer în București, în timp ce se implica în secret în activități clandestine, într-o perioadă în care orice legătură cu Israelul era considerată o infracțiune gravă.

Fiica sa, Dr. Galit Cohen, a declarat că acesta opera prin mesaje codificate, întâlniri scurte în locuri publice și briefing-uri desfășurate la duș cu apă pornită pentru a evita supravegherea audio. După căderea regimului, a apelat la arhivele Securității și a descoperit amploarea monitorizării: 12 dosare groase care documentau fiecare pas pe care îl făcea.

În martie 1961, a fost arestat, interogat aspru și condamnat la pedepse severe. În aprilie 1962, în ajunul Paștelui, a fost eliberat în urma unei înțelegeri și a ajuns în Israel, unde și-a construit o viață nouă fără a cere recunoaștere sau a vorbi public despre activitățile sale.

Documente și mărturii recent dezvăluite expun mecanismul politic și economic care a permis aproximativ 400.000 de evrei români să plece în Israel prin acorduri discrete, tranzacții indirecte și ani de activitate sub acoperire.

Timp de decenii, povestea a fost relatată ca un alt capitol al dorinței acestora de libertate. Documentele și mărturiile recent descoperite, însă, indică o imagine mult mai complexă.

În spatele fluxului constant de evrei români către Israel opera un mecanism politic și economic sofisticat care includea înțelegeri secrete, stimulente financiare și activități ale serviciilor de informații.

Rezultatele au fost prezentate pentru prima dată la Forumul Yitzhak Artzi al organizației AMIR, în cooperare cu istoricul militar național, colonelul (în rezervă) Dr. Benny Michelson, care a prezentat documente de arhivă, mărturii și relatări personale, evidențiind contextul diplomatic care a permis migrația evreilor români de-a lungul deceniilor.

Un mecanism silențios în spatele ușilor închise

După cel de-al Doilea Război Mondial, țările est-europene și-au închis granițele. România a fost aproape singurul stat care a permis emigrarea continuă a evreilor – dar nu gratuit. Conform documentelor, „aliyah” (Termenul descrie atât întoarcerea spirituală/istorică la patria biblică, cât și procesul legal de obținere a cetățeniei israeliene- n.a.) a fost însoțită de aranjamente politice și economice, uneori indirecte, alteori complet ascunse.

Asistența agricolă, echipamentele de infrastructură, instalațiile de foraj, creditul de stat și furnizarea de tehnologie au fost folosite ca instrumente de negociere. În cadrul acestui sistem, a prins rădăcini o denumire neoficială: „cotețe de găini în schimbul evreilor”.

Numai între 1961 și 1965, aproximativ 80.000 de evrei au imigrat în Israel în baza unor astfel de acorduri. Estimările sugerează că România a câștigat zeci sau chiar sute de milioane de dolari în termeni contemporani – nu printr-o singură înțelegere dramatică, ci printr-un flux constant de acorduri și înțelegeri.

Israelul s-a folosit de două instituții: Nativ, care a funcționat ca o ramură diplomatică și Comitetul American Evreiesc Comun de Distribuție a jucat un rol central în finanțarea operațiunilor și acordarea de împrumuturi care au susținut aranjamentele.

Nativ (numit oficial Lishkat HaKesher – „Biroul de Legătură”) a fost o organizație israeliană creată în 1952, care a funcționat mult timp ca o structură semi-secretă a statului.

Pe scurt, a fost un fel de braț diplomatic + clandestin al Israelului, folosit mai ales pentru:

• menținerea legăturilor cu evreii din din blocul comunist, unde contactele cu Israelul erau restricționate;
• sprijinirea emigrării evreilor din acele țări către Israel (aliyah), inclusiv prin canale neoficiale;
• diplomație discretă, în special în state unde Israelul nu putea acționa deschis.

După prăbușirea URSS, rolul său s-a redus treptat și s-a transformat mai mult într-o instituție de diplomație publică și relații cu diaspora.

American Jewish Joint Distribution Committee (JDC) — numit adesea simplu „The Joint” — este una dintre cele mai mari și mai vechi organizații umanitare evreiești din lume.

Înființată în 1914, în SUA, JDC este o organizație non-profit, apolitică (în principiu), axată pe ajutor umanitar. A oferit sprijin evreilor aflați în criză, dar și altor comunități vulnerabile, în multe țări

JDC a avut un rol major în: ajutorarea evreilor în timpul și după Primul Război Mondial, sprijinirea supraviețuitorilor Holocaustului după 1945 și sprijinirea comunităților evreiești din Europa de Est în perioada comunistă (uneori discret)

Micha Harish, președintele AMIR, a declarat că materialele recent dezvăluite fac posibilă „înțelegerea în profunzime a deciziilor și acordurilor care au permis ieșirea din România timp de cinci decenii – un proces care era departe de a fi evident în blocul comunist”.

Între Est și Vest

Pe plan diplomatic, România s-a bucurat de un statut unic. A fost singura țară din blocul comunist care nu a rupt relațiile cu Israelul după Războiul de Șase Zile din 1967, menținând în același timp legături cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei. Această dublă poziție i-a conferit o influență politică și economică semnificativă.

Chiar și în anii 1990, când Bucureștiul a devenit un punct central de tranzit pentru imigrația evreiască sovietică în Israel, se pare că mecanisme financiare similare au continuat să funcționeze.

Materialele recent dezvăluite prezintă aliyah-ul românesc nu ca pe o poveste eroică unidimensională, ci ca pe un proces prelungit și complex care implică compromisuri politice, aranjamente economice, riscuri personale și rețele secrete.

În spatele fiecărei statistici se aflau persoane fizice — și adesea un preț mare de achitat.