Calculele INS care confirmă dezastrul demografic: în următorii 15 ani vom pierde o jumătate de milion de oameni din populația aptă de muncă. Ce înseamnă asta
Institutul Național de Statistică a făcut recent publice estimările privind evoluția demografică și a forței de muncă până în 2080. Deceniile care vin conturează o mai veche expresie: „Două Românii”, arată o interpretare a cifrelor. Dar există mai multe puncte interesante care merită analizate și comentate.
România va pierde în următorii 15 ani aproape 700.000 de oameni, din care 500.000 va fi din rândul populației active, arată un scenariu analizat de INS. Cele două cifre sunt calculate în varianta medie, cea pesimistă arătând și mai rău.
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici:
După calculele INS, până în 2080, România va pierde aproape 3,4 milioane de locuitori, chiar și în scenariul “mediu”, considerat cel mai realist.
Dar declinul nu va fi uniform: sudul țării se prăbușește demografic, în timp ce centru, nord-vestul și zona metropolitană București-Ilfov rămân relativ stabile.
Diferențele sunt atât de mari încât România se va împărți în două țări:
- O jumătate care se goleşte rapid.
- O jumătate care îmbătrânește, dar își păstrează populația activă în proporție mai mare.
TOP regiuni care pierd cel mai mult (scenariul mediu)

1) Sud-Vest Oltenia – declin catastrofal: –36,5% până în 2080
Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea
Regiunea devine epicentrul depopulării României – plecări masive spre Vest, natalitate foarte scăzută, mortalitate ridicată și economie slab diversificată.
Cum arată România care rămâne fără oameni?
1. O țară în care fiecare persoană activă va susține tot mai mulți pensionari
– Raportul de dependență demografică urcă la 65,5%
Asta înseamnă: că pentru fiecare 100 de persoane în vârstă de muncă, vor exista aproape 66 persoane dependente (copii sau vârstnici).
În Oltenia, povara va fi uriașă: 70,4%.
2. Criză de forță de muncă în aproape toate județele
Numărul persoanelor active scade de la 8,3 milioane (2024) la 7,3 milioane în următorii 15 ani și apoi la 6 milioane în 2080. Se pierd între 21% și 27% din oamenii capabili să lucreze.
Cele mai lovite:
- Sud-Vest Oltenia: –40%
- Sud-Est: –40%
3. Economia județelor din sud se contractă structural
Când populația activă cade cu 40–45%, se întâmplă patru lucruri inevitabile:
- Firmele nu găsesc angajați → se relocă spre vestul țării sau în afară.
- Investițiile scad → nimeni nu investește în orașe care se golesc.
- Veniturile locale scad dramatic → administrațiile vor avea bani mai puțini pentru drumuri, școli, spitale.
- Țesutul economic se subțiază → mai puține IMM-uri, mai puține servicii, mai puțină inovație.
Ce înseamnă acest lucru pentru economie – explicat în cuvinte simple
1. Mai puțini oameni care lucrează = economie mai mică
Când scade numărul de oameni activi, scade automat și capacitatea țării de a produce bunuri, servicii și venituri.
2. Impozite mai puține fac bugetele mai slabe
- Mai puțini angajați = mai puține taxe.
- Dar numărul de pensionari crește, presiunea pe buget crește.
3. Pensiile devin tot mai greu de susținut
- În 2024: 1.413 persoane inactive la 1.000 ocupate
- În 2080: până la 1.762 persoane inactive la 1.000 ocupate
- sistemul public va deveni tot mai dependent de taxe mari sau de împrumuturi.
4.Județele care se golesc pierd atractivitatea pentru investitori
- Un investitor nu deschide o fabrică sau logistică într-o zonă fără oameni.
- Asta duce la un cerc vicios: șomaj → plecări → firme puține → infrastructură slabă → și mai multe plecări.
