Căldura de la Rio de Janeiro arată printr-un record meteo ce înseamnă să te „topești” la soare
Mii de recorduri absolute de temperatură pentru luna martie au fost stabilite în America de Sud și în sudul Africii în ultimele zece zile, însă la Rio de Janeiro, în Brazilia, a fost măsurată o temperatură real simțită extraordinar de ridicată: +62,3°C, scrie AFP.
Vorbim aici NU despre temperaturile pe care le vedem afișate de aplicațiile meteo de pe telefon sau la rubrica meteo de la TV, ci de temperatura pe care un om aflat în acel loc ar fi resimțit-o, iar această temperatură a fost așa de mare și din cauza umidității insuportabile din acea dimineață.
Temperaturile real resimțite la Rio sunt foarte ridicate mai ales în cartierele sărace, unde este mare densitatea populației și unde nu este aproape deloc vegetație. Totuși, valul de căldură a fost așa de intens încât până și într-o zonă cu multă vegetație, pe lângă Grădina Botanică din Rio, temperatura real resimțită duminică a ajuns la 57,7°C.
Această temperatură real resimțită a depășit un record stabilit anterior la Rio acum zece ani. Prin sistemul special de alertă din oraș, locuitorii au fost avertizați să evite orice expunere prelungită la Soare și să nu facă deplasări.
Temperatura cea mai ridicată măsurată la stațiile meteo a fost de 42 C, iar diferența de 20 C față de cea real resimțită este enormă. Recordul a fost înregistrat la ora locală 9.55. Temperatura de 42 C a fost măsurată la o stație meteo, la umbră și la o anumită înălțime standard de sol.
Rio de Janeiro are șase milioane de locuitori și, pe o așa căldură, nu este de mirare că plajele au fost pline „ochi”. Duminică a fost ceva mai puțin cald, iar în această săptămână sunt prognozate precipitații abundente, în buna „tradiție” a fenomenelor meteo extreme care se succed tot mai rapid.
Sursa foto: Dreamstime.com